Crăişorul Munţilor, sărbătorit la Crucea Iancului – GALERIE FOTO

Moţii s-au adunat în acest week-end pe platoul Mărişel Fântânele pentru a-l sărăbători pe Avram Iancu. Câteva mii de persoane au participat la sărbătoarea de la Crucea Iancului care se organizează în fiecare început lună iulie în amintirea Bătăliei de la Fântânele, din 5-6 iulie 1849.

Manifestările au început cu ora 10:00 cu primirea invitaţilor. De la ora 11:00 a avut loc slujba religioasă şi depunerile de coroane. De la ora 12:15 a avut loc parada portului popular iar de la 12:30 oficialităţile au susţinut discursuri.

Sărbătoarea Tradiţională de la Crucea Iancului a început dumunică, 12 iulie, de la ora 10:00, pe platoul montan de la Mărişel-Fântânele şi este  organizată de  Consiliul Judeţean Cluj, Primăria şi Consiliul Local Mărişel, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”.

marisel

Pe scenă au urcat artistii Nicolae Turcu  şi Grupul Izvoare, Ansamblul Nepoţii Iancului-Mărişel, Ansamblul Folcloric Cununa Someşeană, Ansamblul Folcloric Dor Transilvan,
Ansamblul Folcloric Măgura Călăţele, Orchestra Profesionistă Cununa Transilvană, Grupul Folcloric Buciumul, Florina Trif, Andreea Ciupe, Ioana Breda Morar, Florian Roşan, Amalia Codorean, Mariana Morcan, Adriana Irimieş, Daiana Lavinia Mariş, Anamaria Mariş, Livia Heţea, Marinela Purcel, Mihai Badiu, Alina Ploaie, Dana Purcel, Florin Mariş şi Leontin Ciucur.

În bătălia de la Fântânel,  forţele româneşti formate din circa  400-500 combatanţi, dintre care 120 vânători şi 317 lăncieri, restul fiind femei din satul Fântânele, au respins trupele maghiare formate din circa 2500-3000 de oameni conduşi de fost Vasvári Pál şi maiorul Buzgo. Românii au fost conduşi de tribunii Nicolae Corcheş şi Iacob Olteanu, trimişi de Avram Iancu precum şi de centurionul ( n.red. căpitanul) Indrei Roşu, fiul Pelaghiei Roşu.

Eroina uneia din Bătăliile de la Mărişel din martie 1849, Pelaghia Roşu a rămas în istorie ca şi comandant al grupului de femei din Apuseni, ce au declanşat un atac călare în spatele liniilor maghiare. Convinşi că sunt atacaţi de cavaleria moţilor, maghiarii au rupt linia şi s-au retras. Patru luni mai târziu, Pelaghia Roşu le-a condus din nou pe femei în luptă, în Bătălia de la Fântânele, comemorată în acest weekend. Importanţa aceste ultime confruntări este dată de faptul că după victoria românilor iulie 1849, centrul de comandă a lui Avram Iancu, de la Câmpeni a rămas securizat iar maghiarii au renunţat să mai forţeze capturarea Apusenilor.

Avram Iancu (născut în anul 1824, Vidra de Sus – decedat în 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth. (sursa)

avi1 avi

CITESTE SI: VIDEO REVOLTATOR – Mai multi ŢIGANI AU TERORIZAT STRANDUL din Buzau! Oamenii sunt dezgustati!
5 vizualizări

Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

LASA UN COMENTARIU