COVID-19 in lume. Mărturie CUTREMURATOARE a unui medic român la Paris

Un medic român care lucrează în Paris a spus că rudele pacienților aflați în stare critică sunt lăsate să fie alături de bolnavi în ultimele clipe de viață. În România, nepoata unui bărbat care a murit la spitalul din Suceava spune că familia a vrut să fie alături de acesta, dar nu a putut.

Nepoata unui bărbat care a murit la Spitalul din Suceava spune că şi-ar fi dorit ca familia să-i fie alături în ultimele clipe, scrie Mediafax.ro.

„Doar telefonic, au vorbit cu câteva ore înainte să se stingă, au vorbit la telefon, nu au avut voie deloc, chiar deloc. Atâta timp cât se poate asigura echipamentul… Sigur că ar trebui să-i ţină de mână, sigur că ar trebui să-i aline, fără doar şi poate”, a spus Geanina Ursu, nepoata bărbatului decedat.

În multe spitale din Italia se întâmplă la fel. Mâna celor care se sting este ţinută strâns de multe ori de asistente.

„Ei nu pot să fie văzuţi de către rudele lor, mor singuri, iar noi suntem cei care le ţinem mâna”, a povestit Betina Morar, asistentă în Venetto, Italia.

Într-un spital din Paris, în schimb, medicii, pe lângă munca lor titanică, s-au gândit cum să îmblânzească puţin trecerea în nefiinţă a celor aflaţi în stare critică. Medicul Alexandru Cupaciu, de loc din Constanţa, lucrează de 5 ani la Spitalul Saint Louis din Paris. A permis rudelor să se echipeze şi să fie alături de muribunzi în ultimele clipe de viaţă.

„Văzând ce se întâmplă şi în alte ţări, având semnale din Italia că pentru medici şi pentru familii ce era cel mai tulburător era tocmai lipsa asta de comunicare şi imposibilitatea să vii să-ţi vizitezi apropiatul, toate lucrurile astea ne-au pus pe gânduri şi ne-au făcut să găsim soluţii la o situaţie nemaiîntâlnită până acum”, a spus Alexandru Cupaciu.

E o misiune teribilă pentru echipa sa, pentru că, de multe ori, medicul trebuie să aleagă.

„Apropiaţi pot să fie mulţi, nu-i lăsam pe toţi, pe de o parte din pricina riscului de contagiune şi, doi la mână, nici nu avem atâtea halate şi echipamente de protecţie încât să intre toţi apropiaţii, de multe ori sunt situaţii dificile în care să spun unei familii cu zece copii, alegeţi doi dintre voi care să vină să-şi ia rămas bun de la părinte”, a mai povestit medicul.

În timp ce în România sunt numeroase cazuri în care rudele cu greu află ceva legat de starea celor internaţi, colegii medicului Cupaciu sună acasă, la familii, sau urcă informaţii într-o platformă online special construită pentru a le oferi informaţii despre starea celor dragi.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

603 vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile