“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERALSPORT

Coșmarul Simonei Halep

halepx

Simona Halep este una dintre ”actrițele” principale a celei mai mari rivalități din tenisul feminin mondial din ultimii ani. Deși cealaltă ”actriță” a dat de înțeles că a părăsit ”scena”, noul an aduce anunțul relasării carierei sale.

Rivalitatea dintre româncă și Maria Sharapova este recunoscută la nivel internațional. Conform unui clasament oficial realizat de WTA, duelurile Halep-Sharapova ocupă locul 2 în ceea ce privește spectaculozitatea lor.

Pe primul loc se regăsește rivalitatea mai degrabă amicală dintre surorile Williams, iar pe locul 3 totalitatea confruntările dintre Karolina Pliskova și Angelique Kerber.

Din 2012 până în 2017, rusoaica a acumulat șapte victorii consecutive în fața româncei, Simona reușind să o învingă pe Sharapova doar în ultimele două întâlniri, la Beijing și la Roma, în 2017, respectiv 2018.

Maria Sharapova a trecut de Simona Halep în cel mai important meci disputat de cele două, finala de la Roland Garros 2014. A fost 6-4, 6-7, 6-4 pentru jucătoarea din Federația Rusă.

Deși anul 2019 părea că va fi ultimul al rusoaicei în circuitul WTA, noul an aduce un anunț surpriză: coșmarul Simonei Halep se întoarce. Maria Sharapova (32 de ani, 133 WTA) va beneficia de un wild-card la Brisbane, turneul din Australia care se va desfășura în perioada 6-12 ianuarie.

Rusoaica revine astfel în circuit după o pauză îndelungată, ea jucând doar 15 meciuri în 2019 din cauza problemelor de la umăr. Sharapova nu a mai bifat o partidă de la US Open 2019, din august anul trecut.

„Brisbane, mi-a fost dor de tine și sunt foarte încântată de ideea de a-mi începe anul 2020 în orașul tău. Mi-au lipsit fanii, turneul în sine și abia aștept să vă revăd pe toți”, a fost mesajul transmis de Sharapova pe rețelele de socializare.

În cursa de la Queensland va participa și campioana în exercițiu, Karolina Pliskova (27 de ani, 2 WTA), dar și alte nume importante precum Ashleigh Barty (23 de ani, 1 WTA), Naomi Osaka (22 de ani, 3 WTA) sau Venus Williams (39 de ani, 52 WTA). Simona Halep (28 de ani, 4 WTA) nu va fi prezenta anul acesta la WTA Brisbane, care este văzut drept un prolog pentru Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.