Coronavirus in Romania. ȘPAGĂ LA MORGA din Suceava. Istorii halucinante


Doi bărbați din Suceava susțin că o angajată de la morga Spitalului Suceava le-a cerut 100 de lei când au mers să își ia rudele decedate. Banii au fost puși într-o cutie de pantofi.

Cei doi bărbați susțin că au avut probleme și în momentul în care au vrut să recupereze telefoanele, actele sau bijuteriile părinților care au murit în spital.

Vasile Costeniuc a mers pe 4 aprilie la Spitalul Județean Suceava să ia trupul neînsuflețit al tatălui său și spune că o angajată a morgii unității medicale i-a cerut bani.

„Stând acolo, eram cu șoferul mașinii cu care am preluat decedatul și vine o asistentă, angajată a morgii, nu trebuie să bag toată instituția. Ea mi-a luat banii. , mi-a spus. Eu nu am înțeles ce trebuie să dau, ca să îl spele, ca să îl îmbrace”, a declarat pentru Mediafax Vasile Costeniuc.

Bărbatul spune că l-a întrebat pe șoferul mașinii mortuare despre ce e vorba, iar acesta i-a răspuns că trebuie să dea 100 de lei.

„Iau de la fratele meu 100 de lei și intru înăuntru, chiar după ușă, aveau o cutie de pantofi și am pus acolo 2 de 50 ( n.r. două bancnote de 50 de lei). A pus capacul la cutie și după îmi spune dacă nu vreau să fac o poză. Am zis că îmi face un favor, că nu am voie să fac poze. I-am făcut o poză tatălui meu, imediat a închis sacul, a pus capacul, suruburi, sigilat și la mașină. (…) Bani pentru nimic la morgă. După ce că omul e supărat, vai de capul lui, îi mai iei și bani. Pentru ce, nu știu. Să facă ce?”, a povestit Vasile Costeniuc.

Acesta susține că nici până acum nu a găsit telefonul tatălui său.

„Nu că ar fi vinovată ea, dar tot se dădea ea de ceasul morții că ar căuta telefonul și nu îl găsea. Am zis că cine știe pe unde e, asta e. (…) După ce mă dezmeticesc eu mă întreb de ce am dat 100 de lei. , îmi spune șoferul”, a mai spus suceveanul.

Vasile Costeniuc nu este singurul căruia i-au fost ceruți bani la morga din Suceava.

Lucian Ciobanu a declarat că s-a certat cu angajații de acolo pentru a putea să recupereze telefonul, actele și bijuteriile mamei sale.

„Mi-au cerut 100 de lei, să îi punem într-o cutie de carton, că . Tata a pus 100 de lei și a luat 50 înapoi, că erau mai mulți bani acolo și s-au supărat doamnele. Ne-au zis să mai punem 100. Ne-am luat cu ele în gură și nu am mai pus nimic, au rămas numai 50 de lei puși”, a declarant, pentru Mediafax, Vasile Ciobanu.

Acesta a cerut explicații, însă i s-a spus că „toată lumea pune acolo 100 de lei, că trebuie, nu spune nimeni pentru ce”.

Problema nu este cei 100 de lei pe care îi cer angajații de la morgă, susține Lucian Ciobanu: „Nu voiau să ne mai dea telefon, bani, cercei, lucrurile mamei. După o ceartă scurtă le-au adus de pe undeva din spital. Nu mi-au spus că au fost pierdute, tot îmi aduceau bagajul pe care i-l trimisesem pachet cu o zi înainte, că îmi ceruse mama pijamale și prosoape. Le-am spus că vreau geanta cu care s-a internat acum 3 săptămâni și jumătate și cu bunurile ei. Până la urmă mi l-au adus”, a spus Lucian Ciobanu.

Sursa: gandul.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile