Coronavirus in Romania. Azilul morții: 28 de persoane au fost infectate de proprietara căminului de bătrâni


Un total de 28 de teste pentru coronavirus au ieşit până acum pozitive la centrul de bătrâni din Galaţi, inclusiv ale celor doi bătrâni care au decedat potrivit news.ro.

Potrivit autorităţilor din Galaţi, în acest moment sunt infectaţi cu coronavirus 18 bătrâni din centrul respectiv şi 8 persoane angajate ale unităţii. La acestea se adaugă cei doi bărbaţi care au murit.

Toţi cei 26 de bolnavi infectaţi în acest moment au fost transportaţi la Spitalul de Boli Infecţioase şi la Spitalul CFR, spital suport stabilit de Ministerul Sănătăţii.

În azilul de la Galaţi au rămas 100 de bătrâni. Ei sunt îngrijiri de personal medical trimis de autorităţi din diverse spitale ale judeţului pentru a-i monitoriza şi a le oferi îngrijiri medicale.

Bătrânii din centrul de la Galaţi au afecţiuni medicale, mulţi fiind imobilizaţi la pat.

Bolnavul 0 care a dus la îmbolnăvirea bătrânilor din azilul privat este femeia care deţine afacerea şi care s-a îmbolnăvit de la soţul ei, care a călătorit în Turcia. Femeia este infectată, internată în spital, iar soţul ei a murit din cauza coronavirusului.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu