Copiii uciși la Revoluție: cel mai mic împlinise o lună chiar în ziua în care a fost împușcat. Unul dintre revoluționari, inițiativă pentru ca micii eroi să nu fie uitați

În jur de 37 de copii, conform datelor vehiculate, au murit la Revoluție, dar realitatea probabil că este mult mai sumbră. Cel mai mic dintre copiii uciși la Revoluție împlinise o lună în data de 23 decembrie 1989, ziua în care a fost împușcat în cap.

În acest context, pentru a nu fi uitați acești eroi, revoluționarul Marian Ceaușescu a anunțat în exclusivitate pentru Podul.ro că va solicita Ministerului Educației să fie amplasate în cât mai multe instituții de învățământ plăcuțe care au inscripționată lista numelor copiilor care nu au mai apucat să se bucure de viață, sfârșind împușcați la Revoluție.

COPIII REVOLUŢIEI (sursa: TVR și Activenews)

-Vladimir ANDRONIC, Bucureşti, o lună: Ȋmplinise o lună de viaţă chiar în ziua în care a fost ucis. Ȋmpușcat în cap, în timp ce dormea în pătuţul lui, într-o casă de pe strada Frumoasă din București. Băieţelul a murit sub ochii părinţilor, după o oră și jumătate de agonie.

-Cristina LUNGU, Timişoara, 2 ani: Avea 2 ani. A fost împuşcată în inimă de unul din gloanţele trase de pe acoperişul Centrului de Cercetări (CCSITEH) de pe Calea Girocului, de la soldaţii în termen de la UM 01024 Timișoara. Fetiţa era pe stradă, cu ambii părinţi, iar tatăl o ţinea în braţe, atunci când a fost ucisă.

-Cătălina ANGHEL, ucisă în Bucureşti, împreună cu mama ei, 3 ani: Avea 3 ani și se afla în mașina condusă de mama ei, Anghel Mărioara. Pe b-dul Ghencea, în apropierea stadionului, asupra mașinii au deschis focul militarii din UM 02210 București și de la Clubul Steaua, care primiseră informaţia că autoturismul transportă „persoane ostile revoluţiei”. Cătălina și mama ei au murit pe loc. Prin rezoluţia nr. 799/07.11.1991, Secţia Parchetelor Militare a dispus neînceperea urmăririi penale în această cauză.

-Alin Paul CHIRCĂ, Sibiu, 3 ani: Băieţelul de 3 ani se afla pe bancheta din spate a mașinii părinţilor și a fost împușcat, cu o rafală de gloanţe trasă de soldaţi în termen de la UM 01205 Sibiu. Soldaţii se aflau într-un filtru de trecere pe Calea Dumbrăveni din Sibiu.

-Samir TULUŞ, 5 ani, Constanţa: Avea 5 ani, iar în seara zilei de 25 decembrie 1989 se afla într-un autoturism care mergea dinspre Ovidiu spre Constanţa. Ȋn apropiere de depozitul ICRA, o patrulă de militari a tras înspre mașină mai multe focuri de armă. Samir a fost împușcat mortal.

-Corina ROŞCA, Braşov, 6 ani: Fetiţa de 6 ani a fost împușcată în cap, în timp ce se afla în patul din camera ei. Focul a fost executat de către luptători din cadrul gărzilor patriotice aflaţi la intersecţia dintre str. Zizinului și str. Toamnei din Brașov. Conform raportului medico-legal, moartea fetiţei a fost violentă și s-a datorat „fracturii, hemoragiei și dilacerării cerebrale”. Această crimă a făcut obiectul dosarului nr.344/P/1990 al Procuraturii Militare Brașov, care a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Procuraturii Locale Brașov, reţinându-se că făptuitorii, respectiv civilii Dănilă Octavian, Oprea Claudiu, Oprea Aurelian și Oprea Aurel erau luptători în Gărzile Patriotice. Prin Ordonanţa Parchetului Gerneral din 14.10.2015, și acest dosar a fost clasat.

-Cristina AFLOAREI, Timişoara, 7 ani

-Laura – Adreia NEGRUŢIU, Timişoara, 9 ani: Era elevă în clasa a IV-a. A fost împușcată în gât, în timp ce se afla în casă și se uita pe geam. Conform raportului medico-legal, „tragerea a fost executată de la distanţă, dinainte înapoi, cu armă de foc cu glonţ”. Fetiţa a fost găsită moartă lângă geam de bunica ei.

-Adriana ATANASIE , Reşiţa, 10 ani

-Adrian-Florin NEGRU, Braşov, 12 ani: Avea 12 ani și era elev la Şcoala Generală nr. 8 din Brașov. A fost ucis în noaptea de 22/23 decembrie 1989. Moartea „a fost violentă și s-a datorat unui traumatism abdominal cu rupturi de organe interne și hemoragie internă și externă produse prin armă de foc.”

-Petrişor BOZAR, Timişoara, 13 ani

-Luminiţa BOŢOC, Timişoara, 13 ani: Era elevă. A fost împușcată în spate, pe Calea Lipovei din Timișoara, de ofiţeri MApN (identificaţi) de la UM 01942 Timișoara. A fost găsită în 15 ianuarie 1990, în groapa comună din cimitirul eroilor.

-Octavian BURCIOAICA, Bucureşti, 13 ani: Era elev în clasa a VII-a la Şcoala Generală nr. 113 din București. Ȋn ziua de 24 decembrie 1989, a fost împuşcat mortal în timp ce se afla în apropierea Sălii Palatului.

-Adriana Văsăi CHIRIŢĂ, 13 ani, București

-Cosmin DOGA, Constanţa, 13 ani: Era elev în Constanţa și avea 13 ani. Ȋn ziua de 24 decembrie 1989 se afla într-un autoturism condus de un cetăţean care nu a oprit la somaţia unei patrule de control, formată din studenţi ai Institutului de Marină, conduși de ofiţeri. Chirea Dănuţ, Andrei Cristian, Dimadi Robert și Frunză Cătălin au deschis foc în direcţia autoturismului, iar Doga Cosmin a fost împușcat mortal.

-Marian NICULESCU, Bucureşti, 13 ani: Avea 13 ani și era elev. A fost împușcat în zona inimii, în 23 decembrie 1989, orele 02:00 – 03:00, în clădirea fostului C.C. al P.C.R.. A fost internat la Spitalul de Urgenţă București, unde a murit la scurt timp, cauza decesului fiind „plagă prin împușcare penetrantă toraco-abdominală cu hemotorax stâng”.

-Adina CHIRIŢĂ, Constanţa, 13 ani: Avea 13 ani, era din Constanţa și venise în vizită, în vacanţă, la niște rude din Brăìla. Ȋn noptea de 23/24 decembrie 1989, un soldat din unităţile militare aduse pentru a sigura paza Prefecturii Brăila, a deschis focul asupra ferestrelor unui apartament de la etajul 5 al blocului Romarta, unde i s-a părut că zărește o lumină dubioasă. Cineva își aprinsese o ţigară… Unul dintre proiectile a pătruns prin geam și, ricoșând, a lovit-o în cap pe fetiţa de 13 ani.

-Ţicu Ion Ştefan (13.02.1976 – 24.12.1989) Avea 13 ani și era elev. Ȋn ziua de 24 decembrie 1989, a murit strivit de un tanc, în satul Malu, comuna Sfântu Gheorghe (Ialomiţa). Numele lui nici măcar nu mai figurează în Ordonanţa de clasare a Parchetului General.

-Gabriela TAKO, Timişoara, 14 ani: Gabi era elevă la Şcoala Generală nr. 7 din Timișoara. Pe 17 decembrie ’89, familia Tako se afla pe Calea Lipovei, când a fost lovită de o rafală de gloanţe. Mama a fost împușcată în picioare, Danka, fata cea mare, în umăr, iar Gabi, în coapsă. Internată la Spitalul de Copii, fetiţa de 10 ani a decedat, două zile mai târziu. Abia pe 25 decembrie familia a putut să o înmormânteze creștinește.

-George-Eduard ATOMEI, Braşov, 16 ani: Avea 16 ani și era elev la Liceul Industrial nr. 4 din Brașov. Ȋn noaptea zilei de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 3:00, a fost împușcat în ceafă, în faţa Consiliului Judeţean din Brașov. Conform Raportul SRI din 1993, „la 23 decembrie (n.r. – 1989) ora 2:40, Ivașcu Emil, angajat al Universităţii din Brașov, a deschis foc automat din faţa clădirii fostului Comitet Judeţean P.C.R., rănind doi tineri, ce transportau o bancă din Parcul Central, spre a consolida un baraj situat în faţa Hotelului Capitol. Eroarea respectivă a determinat dezlănţuirea bruscă a unei canonade în care s-au consumat peste 275.000 cartușe, soldată în mai puţin de 20 minute cu 47 morţi (din care 10 militari) și 79 de răniţi (36 militari) și în care nu există practic posibilitatea de a se stabili vreo culpă. Este cert că luptătorii din gărzile patriotice și revoluţionarii au tras unii asupra altora, omorându-se și rănindu-se reciproc.”

-Nicuşor COCHIRLEANU, Bucureşti, 16 ani: A murit în seara zilei de 23 decembrie 1989, împușcat în cap, în aceleași împrejurări în care a decedat și Killinger Leonard. Conform Ordonanţei Parchetului Gerneral din 14.10.2015, crimele s-au prescris, iar acest dosar a fost clasat.

-Costel POENAR, Cluj, 16 ani: Muncea în Uzina Mecanică Cugir, la Turnătorie. La Revoluţie, s-a alătuat manifestanţilor. Pe 29 decembrie, la ora 4:28 dimineaţa, maiorul de securitate Blaj Emil (de la UM 0815 Sibiu) răvășea casele din cartier, în căutarea lui Constantin, instigatorul la dezordine socială. Găsindu-l, l-a pus cu faţa la perete și l-a împușcat în gât, sub ochii părinţilor. Blaj Emil a fost condamnat la 16 ani de închisoare.

-Raluca Mihaela SĂLĂJAN, Bucureşti, 16 ani: Avea 16 ani și era elevă la Liceul „Iulia Hașdeu” din București. Ȋn ziua de 23 decembrie 1989, a fost împușcată în abdomen. A murit a doua zi, la Spitalul Panduri. Nici numele ei nu e trecut în Ordonanţa Parchetului General…

-Florian TIAN, Bucureşti, 16 ani: Avea 16 ani și era elev la Liceul Industrial „Arta Aplicată” din București. A fost rănit prin împușcare în ziua de 22 decembrie 1989, în timp ce se afla în sediul C.C. al P.C.R., suferind leziuni ce au avut ca urmare decesul.

-Gheorghe CORDUNEANU, Braşov, 17 ani: Avea 17 ani și muncea, ca faianţar, la IACM Sibiu. Ȋn ziua de 22 decembrie 1989, se afla în zona Inspectoratului de Miliţie din Sibiu. A fost împușcat în abdomen.

-Alexandru Radu IONESCU, Bucureşti, 17 ani: Avea 17 ani și era elev la Liceul „Dante Aligheri” din București. Ȋn ziua de 21 decembrie 1989 se afla în zona Intercontinental, printre manifestanţi. La ora 16:30 a fost ucis, în condiţii încă neelucidate. Ȋmpușcat în cap și lovit de un camion militar condus de soldatul Cismaru Nicolae. Procurorii l-au achitat pe Cismaru, susţinând că a fost un „caz fortuit” (soldatul ar fi fost lovit cu o cărămidă în cap și ar fi scăpat camionul de sub control). Despre cine a împușcat acest copil în cap, niciun cuvânt, nicio anchetă…

-Constantin IOSUB, Timişoara, 17 ani

-Gheorghe Iosif KELEMEN, Timişoara, 17 ani

-Leonard KILINGER, Bucureşti, 17 ani: Avea 17 ani și era elev. Pe 23 decembrie 1989, în jurul orei 19:30, un ofiţer de la UM 01267 Brăila, unitate amplasată la intrarea în sediul Prefecturii Brăila, încercând să deblocheze arma unui soldat, a tras un foc în aer, din greșeală. Ȋn acel moment, militarii au deschis focul în mod haotic, fără o ţintă precisă. Au fost uciși astfel 12 dintre manifestanţii ce se aflau în zona Prefecturii. Leonard a fost împușcat în picioare și a decedat din cauza hemoragiei, pentru că soldaţii au tras în continuare, nepermiţând transportarea răniţilor la spital..

-Iulian Liviu MARIN, Bucureşti, 17 ani: Pe 21 decembrie 1989, a fost împușcat în cap în zona Intercontinental. Internat apoi în Spitalul Colţea, la ora 00:45, 22 decembrie 1989, a fost toturat de securiști și a decedat la 24 decembrie. A fost găsit de familie după 3 săptămâni de căutări. Fusese îngropat, ca persoană neidentificată, într-un coșgiuc cu numărul 55.

-Victor MATEESCU, Bucureşti, 17 ani: Avea 17 ani și era elev. A fost împușţcat în torace și abdomen, dintr-un TAB, pe Calea Griviţei din București. De pe tancul în care se afla lt. maj. Florea Sandu Lucian, avându-l mecanic-conductor pe sg. maj. Iordache Marcel, s-a executat foc în direcţia unui baraj. Prin rezoluţia din 16.11.1995 din dosarul 285/P/1992 al Secţiei Parchetelor Militare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

-Radu Alexandru MĂNESCU, Bucureşti, 17 ani

-Constantin-Cristian RĂDULESCU , Bucureşti, 17 ani: Avea 17 ani și era elev la seral, la Liceul nr. 30 din București, dar și muncitor la SCRA. La 24 decembrie 1989, în zona fostului C.C. al P.C.R., a fost rănit la picior, apoi împușcat în abdomen și în ceafă. A decedat în drum spre Spitalul Municipal.

-Ilie TELECEAN, Timişoara, 17 ani

-Vanea TIMOŞENCO, Bucureşti, 17 ani

-Vasile TINACUI, Bucureşti, 17 ani: Avea 17 ani, era din Drobeta Turnu Severin (Mehedinţi) și lucra ca operator chimist. Ȋn noaptea de 23/24 decembrie 1989 a fost ucis în București, în zona fostului C.C. al P.C.R. Ȋmprejurările morţii lui sunt încă neelucidate. Vasile a fost împușcat în cap și în gât, iar mâna dreaptă îi era arsă. Dosarul a fost clasat, prin Ordonanţa Pachetului General din 14.10.2015.

-Cătălin- Florentin VLADU, Bucureşti, 17 ani

Ce relatează TVR: „37 de copii nu au apucat sa se mai bucure de viaţă, după Revoluţie. Cea mai mică victimă a fost din Bucureşti. Împlinise o lună exact în 23 decembrie 1989.

Părinţii lui Vladimir au încercat să-l salveze, dar era să fie şi ei împuşcaţi, în casa scării. S-au baricadat în apartamentul la care bubuia cineva la usa. După o ora şi jumatate de agonie, bebeluşul a murit.

Aşa a murit şi Corina Roşca, din Braşov. Avea 6 ani. Dormea între părintii ei. Glonţul care a străpuns fereastra a nimerit-o doar pe ea. Părinţii nu şi-au mai revenit niciodată.

O alta mamă din Sibiu a rămas să-și plângă copilul care a murit ciuruit în maşina în care se afla cu părinţii lui. Alin Paul Chircă avea doar 3 anişori. Era pe bancheta din spate. 35 de gloante au fost găsite în capota ciuruită.

Atomei George Eduard, din Brașov, nu avea 17 ani, când a fost împușcat în fața Hotelului Capitol. Ieșise să apere oraşul de teroriști. Mama lui nu mai are putere să vorbească despre drama ei.

În Timișoara, mulți copii au plecat dintre noi, încă din 18 decembrie, secerați de gloanțe pe strazi sau în case. Printre ei, Andreea Laura Negruţiu, de 9 ani, ori Cristina Afloarei, de 7 ani.

Sau Tudor Samir de 6 ani, din Constanţa.

Cosmin Doga a murit în seara de Crăciun. Era cu tatăl lui şi cu doi colegi de serviciu ai acestuia. Se duceau să păzească întreprinderea la care lucrau. Pe drum, s-a tras în maşină. Cosmin a murit sub privirile tatălui său.

Şi lista micilor eroi poate continua! Mamele lor nu mai au putere sa vorbească despre copiii lor împuşcaţi la Revoluţie. Nu stiu încă cine i-a luat de langa ele.”.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

160 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
3 Comments
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
margineanu adrian
margineanu adrian
10 luni in urma cu

dumnezeu sa i odohneasca in pace !