Comisia Europeană i-a prins cu MINCIUNA pe Florin Cîțu și Valeriu Gheorghiță

Niciunul dintre cele 27 de state membre UE nu şi-a atins, la sfârşitul lui martie, obiectivul de a vaccina 80% dintre persoanele în vârstă de peste 80 de ani, însă o accelerare a livrării vaccinurilor împotriva covid-19 ar urma să permită Uniunii Europene să atingă o ”imunitate colectivă” împotriva covid-19 în această vară, apreciază marţi Comisia Europeană (CE), relatează AFP. Asta în condițiile în care autoritățile de la București clamează la orice ieșire publică cât de bine stă România,cât de sus stă în fruntea clasamentului și că și-ar fi îndeplinit toate țintele.

”Vrem să vaccinăm (până la sfârşitul primului trimestru) 80% din populaţia în vârstă de peste 80 de ani şi personalul de îngrijire (….). Niciun stat nu a atins acest obiectiv, din diverse motive”, a anunţat un purtător de cuvânt CE, scrie news.ro.

Potrivit unor date statistice de la Centrul European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC) cu privire la 23 de ţări, aproximativ 60% dintre persoanele în vârstă de peste 80 de ani au fost vaccinate cu cel puţin o doză de vaccin împotriva covid-19 până luni, iar doar 29,7% au fost vaccinate cu ambele doze.

Potrivit acestor date, 59,8% dintre francezii în vârstă de peste 80 de ani au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză de vaccin până în prezent.

300 PÂNĂ LA 360 DE MILIOANE DE DOZE

Europenii, care au înregistrat întârzieri importante în livrarea vaccinurilor anticovid, au primit în primul trimestru 107 milioane de doze de vaccin – cu mult mai puţin decât proiecţii iniţiale, însă se aşteaptă la o accelerare până la sfârşitul lui iunie.

”Numărul dozelor aşteptate în trimestrul doi este de aproximativ 300-360 de milioane. Pe această bază, vom avea suficiente doze pentru a ne atinge obiectivul crucial de vaccinare a 70% din populaţia adultă”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

”Acest lucru ne va conduce într-o situaţie în care vom avea o imunitate colectivă suficientă în lupta împotriva virusului”, aduagă el, precizând că aceste proiecţii depind, însă, de livrarea efectivă a vaccinurilor şi de campaniile de vaccinare implementate la nivel naţional.

Potrivit unei note întocmite de către CE săptămâna trecută, după care AFP scrie că a obţinut o copie, statele membre UE urmează să fie în măsură, pe baza livrărilor de vaccin programate în trimestrul doi, să vaccineze între 44% (în Cehia) şi 93% (în Malta) din populaţia totală până la sfârşitul lui iunie.

Potrivit acestui document, livrările primite până la sfârşitul lui iunie de Franţa, Germania, Spania şi Olanda le-ar permite să vaccineze între 55 şi 65% din populaţia totală, ceea ce ar reprezenta mai mult sau mai puţin 70% din populaţia adultă şi pragul ”imunităţii colective” stabilit de către Bruxelles.

Franţa ar fi în măsură să vaccineze 58,2% din populaţia totală.

O disparitate a nivelului vaccinării se explică prin livrări diferenţiate.

Repartizarea dozelor precomandate de către CE laboratoarelor farmaceutice se face iniţial între Cei 27 în funcţie de populaţie, însă dacă un stat membru UE decide să renunţe să-şi achiziţioneze cota, aceasta poate fi cumpărată de celalte state membre.

Sursa: stiripesurse.ro