“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Comisia Europeană avertizeaza: în lunile următoare, ar putea fi reintroduse masuri anti COVID-19

e oficial noul numar al populatiei romaniei in 2018 surpriza chiar si pentru ins statistica 282587

Comisia Europeană a avertizat vineri, 2 septembrie, că, în lunile următoare, ar putea redeveni necesară reintroducerea unor măsuri menite să încetinească răspândirea COVID-19, inclusiv purtarea măştii şi limitarea reuniunilor, relatează agenția EFE.

C.E. a reiterat apelul la vaccinare pentru a ţine pandemia sub control, anticipând, de asemenea, că o provocare în acest sezon ar putea fi şi gripa, pe lângă COVID-19.

”Ultimii doi ani au demonstrat că UE se poate confrunta cu un nou val de COVID-19”, ce coincide cu revenirea din concedii, cu redeschiderea şcolilor şi scăderea temperaturilor, menţionează executivul comunitar într-un raport asupra modului în care statele UE trebuie să se pregătească pentru a răspunde unei noi înmulţiri a cazurilor de COVID-19 ce ar putea surveni toamna aceasta şi iarna care vine.

În plus, este probabil ca ”UE să se confrunte cu un sezon cu o circulaţie activă a altor virusuri respiratorii, inclusiv gripa”, ceea ce va presupune ”o provocare pentru sistemele de sănătate naţionale deja suprasolicitate”, semnalează acelaşi raport.

Prin urmare, Comisia Europeană recomandă statelor membre să continue campaniile de vaccinare ”folosind vaccinurile în prezent disponibile pentru a reduce spitalizările, îmbolnăvirile grave şi decesele”, iar pentru momentul când vor fi disponibile vaccinurile adaptate variantelor coronavirusului să se ”dezvolte programe naţionale de vaccinare care să descrie ce vaccinuri trebuie folosite pentru anumite grupuri de populaţie”, dând prioritate celor din categoriile de risc, precum vârstnicii, persoanele cu comorbidităţi sau cele imunodeprimate.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat joi vaccinurile anti-COVID-19 produse de companiile Pfizer-BioNTech şi Moderna care au fost adaptate pentru a oferi protecţie împotriva Omicron, varianta coronavirusului SARS-CoV-2 devenită dominantă în această perioadă în Europa.

Dar, pe lângă vaccinare, executivul comunitar subliniază şi importanţa ”măsurilor non-farmaceutice” pentru frânarea pandemiei, inclusiv purtarea măştii şi limitarea reuniunilor. ”Dacă astfel de măsuri se aplică înaintea sau la începutul următorului val, impactul lor va fi mai mare. Prin urmare, este posibil să fie nevoie de reintroducerea unor măsuri non-farmaceutice în lunile următoare”, atenţionează Comisia Europeană.

Sursa: ziare.com

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.