“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
ANALIZE

COLONEL DIN ARMATA ROMANA: ”Mă tem că în curând cine va rosti cuvântul patriot va fi arestat, mă tem că ne vom depopula, deromâniza şi dezintegra…”

libertate-gandire-web

În ţară

În ţară şi pe lângă ea au loc evenimente care au o mare influenţă nu atât asupra prezentului, cât asupra viitorului României, iar românii, unii toropiţi de căldură, alţii luaţi de ape sau veniţi cu pluta, dar toţi cu ochii la tv, căinându-i ba pe britanici că au “votat cu ochii închişi” ba pe turci că culeg roadele politicii de represiune şi megalomanie, trec peste aceste evenimente cum trece Bârzava prin Sculea. Nu ştiu unde o să ajungem dacă vom continua cu această stare de contemplare inconştientă, dar îmi e teamă că nu prea departe.

În ţară au loc evenimente meteorologice extreme care alternează, parcă într-un joc nebun, de la caniculă la revărsări de apă în torente, piatră, inundaţii şi asta în decursul a câteva zile că nu mai ştii ce să iei cu tine când pleci din casă, ochelarii de soare, sau barca? Oamenii nu mai ştiu pe cine să dea vina, ori pe Dumnezeu şi pe sfinţii care parcă se joacă cu vieţile noastre, ori pe cei care au defrişat ţara, ori pe sistemele HAARP. Mă tem că nu vor înţelege niciodată că ei sunt de vină şi într-un caz şi în altul fie că l-au uitat pe Dumnezeu, fie că s-au făcut că nu văd ce se întâmplă pe lângă ei.

Cel care se crede preşedintele românilor, deşi singur a declarat că este preşedintele ţării luate înapoi, al guvernului său şi partidului pe care vrea să îl îngraşe artificial cu uneperetilenă sau Opreafenol ca şi femierii care scot pe piaţă “trufandale” injectate, îşi încalcă a nu ştiiu câte oară prerogativele şi se amestecă în problemele partidelor, făcând presiuni mult mai vizibile şi mai nocive decât predecesorul său, pentru a acapara puterea totală. Mă tem că va reuşi pentru că preşedintele mut a găsit în românul adormit şi în sistemul corupt condiţiile ideale pentru a face ce vrea fără a fi deranjat de nimeni.

Varză de Bruxelles

Un ministru din guvernul de “specialişti” numit şi varză de Bruxelles, declară, în afara sferei sale de competenţă, el fiind ministru la comunicaţii, că părinţii ar cam trebui să îşi ia gândul de la învăţământul gratuit, că asta este o reminscenţă comunistă, că ţara, el prin ţară înţelegând guvernul, nu mai are posibilitatea să finanţeze învăţământul, că cine nu are bani să plătească şcoala poate să rămână şi fără şcoală, că doar şi până la Cuza tot aşa eram şi uite ce bine votau proştii. Lângă propunerea lui, ca un moţ pe un rahat de Bruxelles, vine propunerea unui alt reprezentant al guvernului, de la MI, care anunţă că românii nu mai pot parca maşinile pe trotuare. Şi o propunere şi alta ne arată ce face acest guvern când este în criză de bani: taie din drepturile constituţionale şi dă legi care să aducă noi surse de capsare a românului. Bineînţeles că înalţii guvernanţi nici nu ştiu şi nici nu vor să găsească soluţii pentru a produce bani din investiţii sau activităţi lucratrive, pentru ei bugetul ţării are o singură sursă : taxe, şi amenzi, iar la neajungere, suspendări şi încălcări ale drepturilor fundamentale. Mă tem că în curând un alt ministru va cere ca dreptul la viaţă să fie suprimat, iar primul ministru Cioloş va declara că aşteaptă ca ministrul respectiv să îşi ceară scuze, iar preşedintele că se consideră informat.

Cu mâna întinsă

Tot în România, familia gângăvitului trădător de neam, cetăţeanul Mihai, duce lupte grele, după ce şi-a luat înapoi toate domeniile, a vândut ce a putut dar nu mai are lichidităţi şi deci nu mai are din ce trăi şi cu ce plăti facturile, să se instituţionalizeze casa regală. Adică statul român să recunoască şi să suporte cheltuielile unor profitori care au primit rentă viageră timp de 40 de ani de la regimul comunist ca să nu vorbească de rău sistemul cu care au bătut palma la 23 August 44, deci să plătim noi proştii de români toate cheltuielile celor care au la dispoziţie palate şi domenii de zeci de mii de hectare, pentru că ei nu sunt în stare să îl administreze. Iar guvernul de trădători bineînţeles că a acceptat, proiectul de lege a primit avizele miniştrilor de resort, urmează a fi discutat şi aprobat în Parlament. Şi uite aşa România va fi singura ţară europeană în care sunt recunoscute numai drepturile trădătorilor atât cei care ne-au condus cât şi cei care ne conduc, iar românii nu fac altceva decât să plătească. Nu era suficient că ţineam în spinare pe salarii şi pensii nemuncite o gaşcă de politcieni corupţi şi nesimţiţi, acuma vom ţine în aceeaşi spinare şi “casa regală” alţi trădători, profitori, penali,cu progeniturile lor cu tot, cu neamurile lor cu tot, care se cred buricul pământului. Nimeni nu vrea să vadă că este anticonstituţional, România nu este regat iar casa regală a lui Mihai este egală în drepturi cu a lui Cioabă, un alt îmbuibat care va cere şi el probabil aceleaşi drepturi după ce gângăvitul va fi recunoscut oficial ca entitate juridică. Mă tem că nu ne mai revenim.

Umilinţa la nivel de şef de stat

Ignorantul ignorat

Undeva în inima Europei, la o reuniune oficială a şefilor de stat şi de guvern, preşedintele României se plimba iarăşi ca o găscă pierdută, nebăgat în seamă, cu o mutră atât de jalnică, atât de penibilă, atât de  umilită încât m-am întrebat dacă asta este din cauză că reprezintă România sau pentru că este Iohannis şi toată lumea ştie că nu are ce vorbi cu el. În deplasare pe holuri, sau la locul pentru fotografia oficială, toţi vorbeau cu câte cineva, toţi îşi dădeau mâna, se căutatu, se salutau, numai la dulapul nostru nu se uita nimeni. La un moment dat,  cel din dreapta lui se uită în stânga, vede dulapul şi se apleacă pentru a vedea cine e după el, pretextând că ar căuta pe cineva, dar lui,  Dulapului Naţional, nu îi acordă nici o privire. Este jenant, umilitor, cu atât mai mult cu cât nu este primul preşedinte român care este tratat aşa, şi predecesorul său a fost tratat la fel. Cu toată bunăvoinţa mea, este evident că în ambele cazuri, colegii de “consiliu” ai preşedinţilor noştri scumpi,  au evitat discuţiile cu cei doi  pentru că acolo era o întâlnirile a şefilor de stat şi de guvern, iar ei nu erau aşa ceva,  ei erau două slugi fără personalitate, fără alură, fără opinie personală, fără mândrie naţională. Ei nu reprezentau România ei au reprezentat,  în toate întâlnirile oficiale, interesele celor care i-au urcat în scaun şi asta o ştiau toţi preşedinţii de stat şi de guvern prezenţi. Mă tem că nu vom avea decât astfel de reprezentanţi la Consiliul Europei şi atunci să nu ne mai mire că suntem consideraţi Cenuşăreasa Europei.

Se poate şi aşa

Undeva într-o ţară fost comunistă, dar cu o conducere naţională, realistă şi independentă, în Polonia, Europa este anunţată că binomul Merkel-Hollande a decis să târască Europa într-o aventură aberantă, la care numai Hitler a mai visat, o Europă condusă de rasa pură franco -germană, cu o singură armată, un singur sistem juridic, un singur sistem de securitate, fără greniţe, fără indentitate, fără tradiţii, şi chiar fără drepturi, singurul drept al celor ce vor adera sau achiesa la această aventură  fiind acela de a fi conduşi ca mieii  la tăiere. Îmi e teamă că,  având la conducere un dulap fără cap, fără personalitate, fără simţ naţional, fără dragoste de ţară, România va fi prima ţară care va îmbrăţişa ideea şi care va declara oficial că este gata să îşi bage capul în jug. Nici nu e de mirare, avem antecedente, să ne amintim că matelotul este primul şef de stat care a enunţat sintagma Statele Unite ale Europei  adică exact ceea ce se doreşte cu propunerea lansată de miniştrii de externe franco-germani grupului de  la Vişegrad. Documentul incriminat a fost dezvăluit polonezilor de chiar conducerea ţării, care a declarat că nu va fi niciodată de acord cu aşa ceva. Da,  polonezii au preşedinte, nu glugă de coceni.

Mă tem …

Şi mă mai tem că am devenit o ţară de laşi, că vom privi cu nepăsare defilarea armatelor străine pe sub Arcul de Triumf, că în curând cine va rosti cuvântul patriot va fi arestat, că vom deveni nu doar haznaua sau groapa de gunoi a Europei ci şi poligonul de încercare al acesteia, mă tem că ne vom depopula, deromâniza şi dezintegra, că va veni o vreme când chiar nu se va mai şti cine a locuit aceste meleaguri  care sunt leagănul actualei civilizaţii europene. Europa a devenit ţiganul care după ce ajunge împărat îşi omoară părinţii  ca să nu i se mai cunoască originile. Mă tem că toate astea se vor întîmpla, pentru că acuma, când se fac paşi în acestă direcţie, privim nepăsători şi indiferenţi, ca şi când nu ar fi vorba despre noi.

Autor: Marin Neacsu , Sursa: In cuiul catarii

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

6 comentarii

  1. Atata dreptate are omul, incat … chiar i-ti vine sa ei campii, sau sa pui mana pe bata.

  2. E trist sa vezi comentarii isterice gen Pisleag George… Adevarul e ca nu are ce obiecta si atunci jigneste. Fierbe veninul in el si debordeaza in comentarii. Uite, astea sunt adevaratii cocalari, care duc la rapa natiunea! Injura, scuipa, spurca pajina…. – asta-i "eroul". Dar, atata timp cat sunt Oameni ca autorul articolului, – mai avem speratne. Aveti tot respectul nostru, D-le Col. Marin Neacsu!

  3. Exceptionale observatii ! Citez "… vom deveni nu doar haznaua sau groapa de gunoi a Europei ci şi poligonul de încercare al acesteia, mă tem că ne vom depopula, deromâniza şi dezintegra, că va veni o vreme când chiar nu se va mai şti cine a locuit aceste meleaguri care sunt leagănul actualei civilizaţii europene. Europa a devenit ţiganul care după ce ajunge împărat îşi omoară părinţii ca să nu i se mai cunoască originile. ". Doar cei lipsiti de perspectiva si responsabilitate pot sa nu inteleaga simplitatea celor scrise, un mesaj clar curat si limpede.

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.