Civilizatia impotriva culturii sau invers?

Friedrich-Nietzche-citat
Friedrich Nietzsche adresa o intebare destul de profunda, care azi ar trebui sa isi gaseasca un raspuns clar si multumitor pentru toti. Punctele culminante ale culturii si ale civilizatiei stau despartite: nu trebuie sa ne lasam indusi in eroare de antagonismul profund din cultura si civilizatie. CIVILIZATIA DORESTE ALTCEVA DECAT CULTURA: POATE CHIAR CEVA INVERS! “Eul” subjuga si ucide: lucreaza ca o celula organica: ataca, jefuieste. Vrea sa se regenereze – ca printr-o sarcina. Vrea sa dea nastere zeului sau si sa vada la picioarele sale intreaga omenire. Trasatura cea mai raspandita a epocii moderne: faptul ca omul a pierdut in propriii sai ochi, la un grad incredibil, DEMNITATEA. In credinta ca valorile morale sunt valori cardinale, demnitatea pentru om reprezinta acel ceva care il ghideaza. Cel care l-a lasat pe Dumnezeul fiecaruia sa plece, omul,  a pierdut echilibrul dar inca se tine strans de credinta in morala.


Nihilismul (din latinescul nihil, nimic) este o poziție filozofică care susține că a fi, în special trecutul și prezentul existenței umane, nu are nicio însemnătate obiectivă, scop, adevăr comprehensibil, sau vreo valoare esențială. Nihiliștii afirmă, în general, unele sau toate din următoarele:

  • nu există dovezi rezonabile pentru existența unui creator sau cârmuitor suprem,
  • o „moralitate” adevarata nu există,
  • o etică seculară obiectivă este imposibilă;

Orice fel de postulare a valorilor sfarseste cu nihilismul: sa mai astepti o asemenea situatie pentru EUROPA! Cultura daco-getică reprezintă o sinteză originală ce își are rădăcinile bine și adânc înfipte în mediul și în credința autohtonă, putând fi urmărită în timp cu milenii în urmă. Hadrian Daicoviciu spunea că această originalitate nu exclude, ci, dimpotrivă, implică acceptarea unor influențe din afară. Dar dacii nu s-au mulțumit cu preluarea unor elemente de cultură materială de la alte popoare. Ei le-au adoptat, le-au transformat și adesea le-au îmbogățit, contopindu-le în creațiile lor tradiționale și făurind o civilizație profund originală.

Ne lipseste capacitatea de a pelua, de a imbogati si de a adapta pezentului, parti din trecut. Omului de azi ii este  mai usor sa schimbe tot decat sa foloseasca amintirea trecutului pentru a stiliza imaginatia. Trecutul nu e doar o simpla  amintire. E un element ce descrie istoria omului, e un instrument care te poate calauzi spre atingerea Absolutui. Ar putea omul sa aduca la un loc elementele ce figureaza pe  harta

Este incontestabil că în Europa secolul I î.Hr, în afara statului roman, celții și geto-dacii constituiau cele două popoare importante în spațiul european, care atinseseră în dezvoltarea lor materială și social-politică un înalt nivel. Este de aceea firesc ca între cele două culturi să fie influențări reciproc. Pe cand azi, reciproc nu ne mai influentam,  “furam” tot ce apare nou la altii, peste noapte detinem noutatea celuilalt fara sa avem ceva nou de oferit in schimb. Modernitatea a pus strapanire pe omul de azi schimbandu-I caracterul total, facandu-l sa nu mai ecunoasca vechile valori care il defineau, nu cu  multa veme in urma.

Azi ne-a pierit dorinta de lupta, originalitatea, unicitatea, puterea de a prelucra, de a stiliza     “ noul” pentru a-l transforma in proprietatea personala plina de originalitate. Ceea ce e mai rau, e faptul ca azi, ne este foarte  greu sa ne dezvoltam cultura, sa imbunatatim tot ceea ce formeaza o civilizatie, e cu atat mai greu sa faci un progres si sa  fii recunoscut ca popor. De ce ? Pentru ca e si mai greu sa pastrezi ceea ce ai dobandit  candva. Traditiile se pierd usor, usor, trecutul nu mai e ceva ce candva te ducea cu gandul la puritate, frumosul acela, care in general  exista la fel de putin in realitate ca si Binele sau Adevarul. Dar totusi trecutul nu mai este frumos si nu te mai atrage ba chiar individual se inhiba doar la primul impuls care il face sa inteleaga ca e vorba de n element din trecut.rr Fiecae caz in parte se leaga de conditiile supravietuirii unei anumite categorii de oameni: astfel ca “omul de turma “   va percepe alte lucruri de valoae ale Frumosului decat omul de exceptie sau chiar supraomul.

Deci, omul de exceptie pare a se fi pierdut undeva intre trecut si prezent, este acel tip de om care reuseste azi sa vada in tecut Frumosul  Absolut. Putini mai reusesc sa atinga absolutul pur, sa evadeze din pezent si sa ajunga acolo unde totul prinde viata si e ca nou. Totusi, daca Frumosul nu mai inseamna ceea ce insemna candva, azi ce reprezinta el?




Modernitatea absorbita de civilizatia formata din elemente total diferite. Rusinea de a recunoaste ca stramosului I se datoeaza totul.  Cosmopolitismul  mancarurilor, al literaturii, al ziarelor, al formelor, al gusturilor, chiar si al peisajelor. Tempoul acestei directii de curgere este “prestissimo” , impresiile se sterg, instinctiv,  ne ferim sa adoptam ceva ce tine de trecut, iar in adancime sa “digeram” ceva.

Modernitatea – o aranjare artificial a prezentului , a naturii, pierde din valorile adevarate ale omului. Fura ceea ce omul vedea in oglinda, adevarata imagine a individului in raport cu o cultura aparuta in trecut careia ar trebui sa I se adauge ceva nou, la fiecare noua treapta pe care omul o urca spre a ajunge la perfectiunea pe care insusi o percepe a fi o forma a Absolutului.

“BOALA IL FACE PE OM MAI BUN”
 
Ar fi de dorit, in ceea ce prieste valabilitatea acestei afirmatii, sa ne permitem odata intrebaea: exista oare, in general, vreo legatura, cauzala intre morala si boala? “Ameliorarea omului”, privita in mare, de pilda, imblanzirea incontestabila, umanizarea, domolirea europeanului in ultimul mileniu-poate fi privita ca urmarea unei lungi suferinte  ascunse, nelinistitoare, sau ca o urmare a esecurilor, privatiunilor, deteriorarilor? Lau  facut “boala” pe European “mai bun”?? Sau, altfel pusa intrebarea: este moalitatea noastra- fragile noastra moralitatea europeana moderna- expresia unui  regres?
 
Intr-adevar, n-am fi in stare sa vorbim despre fiecare moment din istorie in care “omul “ s-a infatisat  prin tipuri deosebit de stralucite  si de impunatoare si a luat dintr-o data  un caracter primejdios. Ce este mai scump oare? Ceea ce dobandim prin noutatea timpurilor sau ceea ce pierdem cu buna stiinta, ce candva ne facea speciali, ne reprezenta si ne diferentia? Ce poate fi mai impunator decat propria istorie, amprenta pe care ca popor, ti-o lasi acolo unde nimeni nu se asteapta? Prin trecut omul poate renaste si la el se poate raporta. Egreu sa realizezi ca desi traiesti intr-o lume moderna care pare ca are totul, linistea sufleteasca ai pierduta cu multa veme in urma, acolo unde sufletul era conducator iar trupul un supus.
 
De la fericirea sufletului sa ajungi prin intelepciune si asteptare la fericirea trupului si a mintii, e  greu dar nu imposibil, insa de la fericirea trupului, la linistea sufletului care imbatraneste de 10 ori mai repede ca trupul, e imposibil. Prin urmare, echilibrul omului pentru inceput se defineste la granita  dintre trecut si prezent, acolo unde subiectul trebuie sa stea multa vreme pentru a avea experienta necesara sa preia doar ceea ce ii este folositor din trecut. Nivelul al doilea de auto-cunoastere si individualizare, este atunci cand omul capabil sa aleaga un drum, combina elementele trecutului cu cele de modernitate avand grija ca ele sa fie intr-un numar egal. Daca tecutul domina mai mult sau noua cultura este prea diferita, omul va deveni fie demodat in gandire, fie  marioneta noii lumi, din simpla lui geseala.
Cum isi gaseste echilibul omul? Asta nu o stie decat fiecare in parte. Regula esentiala in descoperirea de sine e sa ai un gram de dorinta sa schimbi ceva. Doar ca omul din zilele noastre nu intelege sensul unei schimbari decat ca ceva radical.  De  aceea desi o schimbare ar trebui sa fie mai mult un progres, la noi schimbarea este definita nu de renastere ci de o noua aparitie. Lucruri total diferite. Renasterea aduce in discutie imbunatatirea trecutului, punerea in valoare reciproca dintre trecut si prezent. Noua aparitie, asa cum spune si denumirea, este unicitatea, noutatea total diferita care nu are nimic in comun cu vechea cultura, trecutul care ne-a adus aici.
 
In concluzie, originile trebuie stapanite, imbunatatite prin cultura aleasa si niciodata date uitarii sau inlocuite cu radicalul “modernism de dupa anii 40”. Singurul mod in care omenirea ar putea avea un viitor sigur ar fi incercarea de a intelege propriul trecut, de a nu-l ignora si de a-l considera o arma impotriva actualitatii ucigatoare.
Articol de Bianca C. – Redactia Nationalisti.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile