CIUMA ROȘIE și HOLERA GALBENĂ s-au înțeles pentru falimentarea sistemului de sănătate

GROS: Atacul asupra sistemului public de sănătate a ajuns la punctul culminant: urmează distrugerea completă a principiului solidarității care stă la baza legii asigurărilor SOCIALE de sănătate  (o lege de inspirație bismarkiană care funcționează în mai toate țările europene).

După ce ani de zile politicienii au susținut sus și tare că banii care merg la CNAS și în FNUAS (bani din contribuțiile lunare procentuale atît ale angajatului cât și ale anagajtorului) sunt bani publici și deci trebuie supuși controlului statului iată că acum îi drenează către privați!

  1. CUM se finanțează în, prezent, spitalele

Până în prezent, spitalele PRIVATE se finanțau din două surse principale (A și B) și una secundară, limitată (C):

  • A. plata direct percepută de la pacient ( oricât doresc eu ca privat și pentru ce vreau!)
  • B. plata per caz pentru privații care au contract cu CNAS (din fonduri FNUAS)
  • C. această sursă era până în prezent cu acces limitat: bani din Programele Naționale de Sănătate ale CNAS, doar și doar în condiții speciale, adică:  “furnizorii privați de servicii medicale pot primi fonduri doar  pentru serviciile medicale care excedează capacității furnizorilor publici de servicii medicale”

Doar că niciodată CNAS NU a publicat norme care să explice exact e înseamnă excedarea și deci când poate primi privatul bani. În consecință, probabil privatul care a dat mai mult din “coate” a primit ceva bani din Programele Naționale. Procuratura nu s-a sesizat.

  • La sursa D, privații Nu au deloc acces. Este vorba de bani din bugetul MS (Programe preventive și mai ales Acțiuni Prioritare curative, numite AP-uri) (AP-infarct acut de miocard, AP-terapie intensivă, etc.)

Spitalele PUBLICE sunt finanțate în prezent din 3 surse:

  • Spitalul public NU poate accesa sursa A de finanțare adică nu poate percepe plată direct de la pacient
  • Sursa B. plata per caz conform contractului cu CNAS (din fonduri FNUAS)
  • Sursa C bani din Programele Naționale de Sănătate ale CNAS
  • Sursa D. de la bugetul MS ( Programe preventive dar și Acțiuni Prioritare curative, denumite AP-uri)

Sursa A. de finanțare a spitalelor private reprezenta de fapt o mare problemă pentru că era incomplet reglementată, adică spitalul privat care avea contract cu CNAS pentru un serviciu pe caz rezolvat NU AR mai fi avut voie să perceapă nici o altă sumă de la pacient !

În fapt, în spitalele private se percepeau sume imense de ordinul miilor – zeci de mii de euro pentru diverse servicii de tip „studiul dosarului pacientului”, „condiții speciale,” „plata de analize suplimentare”, etc. Controalele Procuraturii de anul trecut de la Sanador au vizat și acest aspect. Dar doar l-au vizat.

Acest impediment al neclarității plății directe din buzunarul pacientului a fost rezolvat printr-un act de posibilă corupție!  Se spune că în cursul internării lui Liviu  Dragnea la clinica Sanador (mijlocul lui martie 2019) un angajat al clinicii SANADOR, în persoana dr. Cristian Grasu, care făcea de gardă în Sanador l-ar fi convins pe liderul PSD că bieții privați nu se mai ajung cu banii și că trebuie reglementat urgent cât și cum pot lua bani direct de la pacient.

Zis și făcut, guvernul  PSD a emis OUG nr.27/2019, publicată în aprilie 2019, care stipulează faptul că “pacienții pot plăti o contribuţie personală pentru a acoperi diferenţa dintre tarifele serviciilor medicale acordate de furnizorii privaţi şi tarifele suportate din bugetul FNUAS” (sursa de finanțare B.) Adică privatul poate cere în plus oricît vrea pentru orice caz !!!!!

O mare problemă este însă faptul că medicul-sfetnic angajat la Sanador, Cristian Grasu – soțul lui Alis Grasu, directoarea Serviciului de Ambulanță București -Ilfov- era în același timp și Secretar de Stat la Ministerul Sănătății și a semnat personal OUG 27/2019. De remarcat că Sorina Pintea nu s-a executat și s-a eschivat elegant.

Deci Ciuma Roșie și-a făcut sau chiar plătit datoria față de sponsorii privați care doresc distrugerea sistemului public. Iar OPOZITIA NU a țipat de loc ! De ce? Ce se pregătea?

Se pregătea să vină Holera Galbenă: la MS ajung un ministru care a lucrat numai la privat și nașul său, numit secretar de stat, care lucrează și el doar pentru un alt privat (SANADOR). Lupii paznici la stână! Și s-au pus pe treabă. Iar președinte la CNAS a fost pusă directoarea de la Polisano!

Și ce face echipa Costache?

  1. a. Deoarece pentru sursa C.( Programele Naționale de Sănătate), accesul privatului a existat în ultimii 5 ani (chiar dacă CNAS nu a făcut publice niciodată care ar fi “semnele” că sistemul public este excedat, și aici ar avea ceva de căutat Procuratura), accesul la acești bani publici a fost mai timid, probabil de frică ca această ilegalitate să nu fie reclamată și anchetată!

Atunci să furăm cu legea în mână!

Iar echipa Costache-Moldovan-Spitale Private s-a activat și au hotărât să dea lovitura prin propunerea unei alte OUG prin care modificându-se litera C, art 52 alin 2 din Legea Sănătații 95/2006, “furnizorii privaţi de servicii medicale” au și ei acces neîngrădit la fondurile Programelor Naționale de Sănătate ale CNAS, adică la sursa C!

  1. b. Și pentru că lăcomia holerei galbene e mai mare decât a ciumei roșii tot în acest proiect de OUG se propune la articolul 111 din legea Sănătații 895/2006, adăugarea a două alienate care prevăd că în cazul PRIVAȚILOR: “ Fondurile pentru îngrijirea cazurilor critice ale căror costuri nu pot fi acoperite din sumele obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări de sănătate vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii” iar normele vor fi elaborate prin Ordin de Ministru. Adică privații se mufează deplin și la sursa D de finațare (din bani publici) iar interesul maxim este pentru AP-urile din cardiologie și ATI.

În consecință, dacă acestă OUG se adoptă, privatul care va primi acces nelimitat la două noi surse de finanțare din bani publici (C și D) și va avea în final exact același surse de finanțare din bani publici ca și sistemul public (sursele B,C și D)!

   Iar în plus, pentru că privatul e mai cu moț, conform OUG 27/2019 pentru privat există și sursa de finanțare nelimitată din buzunarul pacienților, anume sursa A!

Concluzii

Dacă OUG Costache intră în vigoare, sistemul public rămâne cu 3 surse de finanțare ca și până în prezent, iar privatul  are și el acces la toate cele 3 surse din bani publici plus încă una nelimitată (sursa A din OUG 27/2019)!

Iată cum statul român reușește ca pe bani publici să își facă sieși concurență neloială și să își distrugă sistemul de sănătate public care îi aparține, îmbogățind niște privați.

  1. Avem o Lege a Asigurărilor SOCIALE de Sănătate. Cum o masacrăm mascat ?

Marea deosebire între spitalele publice și cele private constă în ce fel trebuie acestea să se închidă la nivel financiar în fiecare an.

Spitalele publice trebui să se închidă pe 0 (zero) adică nu fac nici un profit, iar dacă le rămâne 1 leu necheltuit îl va lua statul la Buget.

Spitalul privat este o afacere privată și TREBUIE SĂ FACĂ PROFIT!

În țara săracă numită România, Parlamentul a decis în anul 1997 că forma de plată a serviciilor de sănătate de orice fel (la  medic de familie, ambulator, spital) trebuie reglementată de o lege care să aibă drept pilon principal principiul solidarității.

Așa a apărut Legea Nr 145 / 1997 care stipula că toți angajații și angajatorii primilor vor plăti o contribuție procentuală lunară (7% din salariul brut la acea vreme) care contribuție va reprezenta principal sursă de finanțare a CNAS.

Adică cei cu salarii mici, pensionarii, etc vor primi aceleași servicii ca cei cu venituri mari care dau tot 7%+7% pe lună, dar dintr-un venit mult mai mare, adică SOLIDARITATE.

Nimeni, nici măcar dl. Costache, NU a spus că se schimbă principiul legii asigurărilor sociale de sănătate (145/1997) și că sistemul va funcționa de acum încolo pe alte principii, ultraliberale, ca în USA! 

Dar Legea 145 /1997 este a Asigurărilor SOCIALE de Sănătate și NU a asigurărilor PRIVATE de Sănătate.

Privații când au decis să construiască un spital NU au cerut nici o aprobare STATULUI adică NU au condiționat construcția spitalelor private de un viitor acces la banii publici ai CNAS.

În țările civilizate există un plan național de paturi, un plan național al serviciilor medicale necesare, etc, pe care STATUL își bazează previziunile și nevoile și în consecință aprobă sau nu construcția unui spital public sau privat. În consecință, Privatul care NU are aprobare NU va avea acces în viitor la Banii publici. În România, NU există un astfel de mecanism.

În ultimii 20 de ani, Privatul în loc să ceară să existe un asemenea mecanism a preferat să dea câte o șpagă diverșilor funcționari pentru a primi și ei bani publici, adică contracte cu CNAS. Cine poate oase roade!

  1. CARE VOR FI CONSECINȚELE ORDONANȚEI Costache-PNL?

Conform datelor Eurostat, procentul din PIB alocat sănătății este în România de circa 5,2%.

Cu o alocare de doar 5% din PIB pentru sănătate, România se plasează pe ultimul loc în UE, media UE fiind de 9.9%! Majoritatea statelor membre UE fost comuniste alocă în jur de 7,4%, Franța 11,5% din PIB, în Germania – 11,1% și în Suedia – 11%.

În condițiile subfinanțării cronice a Sănătății, cum se vede mai sus, anul trecut 500.000 de români NU au avut acces la servicii de sănătate nici în serviciul public nici în cel privat!

De ce ? Pentru că pentru ei s-au terminat banii, n-au mai fost bani de servicii medicale!

Ce măsură ar trebui să ia un Guvern responsabil? Să mărească procentul din PIB alocat Sănătății!

Dar Guvernul L.Orban NU a dat nici măcar 1 leu în plus la Sănătate în anul 2020, în comparație cu 2019!

    În schimb, din puținii bani care oricum nu ajung pentru toți românii bolnavi, guvernul PNL vrea să îndestuleze privatul folosindu-se de OUG 27/2019 a PSD-ului la care PNL adaugă prin OUG Costache sumele generoase care vor veni la privat atât din Programele Naționale de Sănătate cât și din AP-uri (sursele C și D)!

Deci mult mai puțini bani la spitalele PUBLICE care oricum NU au avut niciodată suficienți bani! În câțiva ani se va distruge complet sistemul public.

Costache minte când spune că va crește accesul pacienților la servicii medicale!

Iată de ce:

Să presupunem că în Programul de Sănătate X, CNAS finanțează pentru anul 2020 un număr de 500 de cazuri complexe A . Ministrul Costache va împârți aceste 500 cazuri între public și privat. Să zicem 300 la stat (public) și 200 la privat.

Să mai presupunem că această categorie de pacienți (serviciul medical A) primește bani și din AP-ul Y ( deoarece este un serviciu complex) iar CNAS finanțează pentru anul 2020 tot un număr de 500 de cazuri. Și de acestă dată Costache va da 300 la stat și 200 la privat.

Deci, 200 pacienți mai bogați, vor fi tratați în spitalele private. Privatul va încasa banii din sursele plătite din bani publici (C+D+E), dar pacienții vor mai plăti în plus (pentru că vor și pot!) o “contribuţie personală” (sursa A) pentru a acoperi diferenţa dintre tarifele serviciilor medicale acordate de furnizorii privaţi şi tarifele suportate din bugetul FNUAS.

Acești 200 pacienți mai bogați ar fi putut merge și la public unde NU ar fi plătit NIMIC în plus din buzunar, dar ei vor la neapărat la privat!!!!  Legea este însă a “Asigurărilor SOCIALE de Sănătate” (adică toți bolnavii care au nevoie ar trebui tratați). Totuși acești 200 de pacienți, sunt destul de bogați ca să accepte să plătească “contribuţia personală”, la privat, oricât ar fi ea.

Devine clar că 200 de pacienți săraci (care nu au bani nici să treacă strada), NU mai au nici o șansă să se vindece pentru că au dispărut 200 servicii medicale complexe, efectuate celor care refuză să fie tratați la stat dar au bani suficienți ca să le dea privaților o consistentă contribuţie personală”! Atunci de ce acești pacienți NU se duc pe banii lor la privat?

Oricum din decontul total de la privat, CNAS tot i-ar acoperi bogatului o parte din cost (sursa B). dar nu și sursele C și D din bani publici  și nici sursa A pe care bogatul oricum o va plăti la privat!

      Unul dintre cazurile ipotetice mai sus prezentate poate fi de exemplu cel al unui pacient care are nevoie de o operație pentru o proteză de șold. Cheltuielile pentru serviciul medical general vine din sursa B. Banii din proteză vin din Programul Național de Ortopedie (sursa C).

    Pacientul poate face în cursul internării , mai ales după operație, un infarct miocardic pentru care I se montează un stent din sursa D (AP-IMA) și apoi va sta 10 zile în terapie intensivă iar unele cheltuieli vin tot dintr-o sursă D (AP-ATI).

    Conform datelor din literatură în SUA un astfel de scenariu apare în 5-6 % din cazurile operate de proteză de șold deci nu este deloc o raritate

   Și ce face săracul care nu mai găsește bani la spitalul  public pentru că alți 200 alți pacienți s-au dus la private banii publici?  Moare fără proteză? I se pune totuși o proteză pentru că doar pentru asta mai sunt bani în spitalul public dar moare „doar” de infarct pentru că nu există bani pentru stenturi? Moare apoi în Terapie intensivă pentru că nu există antibiotic potrivit sau heparine scumpe?

Costache l-a mințit în față pe L.Orban și atunci când fiind întrebat de către acesta în plină ședință de Guvern cu televiziunile de față: “Este adevărat, dle ministru Costache, că pacienții care vor fi incluși în viitor în Programele Naționale și vor merge la privat NU vor mai plăti în plus nici o co-plată? Răspuns Costache :”Domnule PM nu va exista nici o co-plată”!

Costache a mințit fără să clipească, pentru că în conformitate cu OUG 27 / 2019“pacienții pot plăti o contribuţie personală pentru a acoperi diferenţa dintre tarifele serviciilor medicale acordate de furnizorii privaţi şi tarifele suportate din bugetul FNUAS” ! Este drept nu se numește co-plată dar tot din buzunarul propriu va fi plătită această contribuție iar scopul este tot îmbogățirea privatului!

Costache NU ar fi mințit doar în cazul în care guvernul Orban ar fi abrogat sau ar fi anunțat măcar că va abroga OUG 27/2019!

  1. Co-plata este suma derizorie de 10 lei / internare (oricât ar sta în spital), pe care o plătesc în plus în spitalele publice doar angajații și cei cu pensii mari, fiind scutiți cei cu pensii mici, șomerii, elevii, studenții, invalizii, etc. Sume infime anual.

DECI: Da! Se face PRIVATIZARE MASCATĂ și in mod ILEGAL.

Grupul Roman pentru Ordine în Sănătate (GROS) / Sursa: Cotidianul

loading...
Loading...
   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *