Cine va pierde certificatul verde dacă nu face a treia doză

Certificat verde

Israelienii care nu fac doza booster pot pierde certificatul verde. Noile reguli îi obligă inclusiv pe cei vindecați de COVID să facă rapelul pentru a fi eligibili pentru green pass.

Potrivit unui nou set de reguli, israelienii care refuză doza a treia de vaccin își pierd green pass-ul, potrivit yidinfo.net.

Deși neconfirmat pe moment de autoritățile din sănătate, începând cu 3 octombrie, cei care nu au făcut doza a treia de vaccin la șase luni după a doua doză nu vor mai avea certificat verde, necesar pentru a intra în anumite localuri și pentru a participa la anumite evenimente. Vor fi nevoiți să prezinte un test negativ la Covid.

De asemenea, noile reguli îi vor obliga pe cei care s-au vindecat de Covid să facă doza de rapel pentru a fi eligibili pentru green pass.

Cei cărora li se va retrage permisul verde săptămâna viitoare vor trebui să stea în carantină timp de cel puțin o săptămână dacă au fost în contact cu o persoană confirmată cu coronavirus.

Astfel, peste un milion de israelieni vor pierde certificatul verde, când noile reguli intră în vigoare, respectiv duminică.
Între timp, disputa premierului Bennett cu oficialii din domeniul sănătății continuă: „Respect foarte mult experții medicali și le apreciez munca, dar impunerea de noi restricții asupra cetățenilor israelieni nu este politica acestui guvern. În ciuda presiunilor, ne vom abține în această etapă de la noi restricții asupra populației”.

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *