Cine este interlopul care a organizat protestul anti-mască din Alba Iulia. Condamnat pentru proxenetism, liberat condiţionat în 2020

Un protest împotriva purtării măştii şi a restricţiilor care vizează combaterea răspândirii COVID-19 avut loc în noaptea de luni spre marţi în Alba Iulia, fiind iniţiat de Raul Rus, zis Pricu, un cunoscut interlop din judeţul Alba, condamnat pentru proxenetism şi trafic de persoane, dar şi dare de mită.

„La protest, băieţii. Haideţi la protest. (…). Vă aştept la protest” a fost îndemnul transmis pe Facebook, într-o transmisie live, de Raul Rus, eliberat condiţionat din închisoare în urmă cu un an. Acesta le solicita să iasă în stradă celor care nu mai vor să stea „ca ghioceii”.

Ulterior mesajului acestuia, s-au adunat pentru a protesta, în apropierea pasajului Cetate, în jur de 15-20 de persoane. Un echipaj de Poliţie a sosit în zonă, însă fără a interveni.

Până la finalul protestului, care s-a desfăşurat, potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei până la ora 2,00 numărul acestora a crescut până la aproximativ 70. Ei au plecat într-un marş prin oraş, unii pe jos, iar alţii cu maşinile, claxonând.

Potrivit comentariilor făcute pe reţelele de socializare, au fost atât persoane care s-au arătat de acord cu demersul lor, dar şi mulţi care au fost nemulţumiţi de zgomotul făcut de claxoane. În clipurile video postate pe reţelele de socializare, protestatarii au afirmat că vor ieşi în stradă şi marţi seara. Poliţia şi jandarmeria au anunţat că nu au aplicat nicio amendă pentru protestul de la Alba Iulia.

Raul Rus a fost implicat în aşa-numitul „sex gate”, dosarul ”postituate pentru VIP-uri”, un scandal izbucnit la Alba Iulia în 2003, când o minoră a susţinut că ar fi fost obligată de acesta să întreţină raporturi intime cu politicieni, oameni de afaceri, magistraţi şi poliţişti din localitate.

Citiți și:  VIDEO / Românii de rând protestează în stradă, curvăsărimea din Bucale dansează la Loft!

CUM CONTROLA LUMEA INTERLOPĂ

Raul Rus şi-a făcut apariţia în luma interlopă din Alba Iulia la mijlocul anilor `90. A evoluat rapid şi a ajuns să fie liderul interlopilor care controlau viaţa de noapte din oraş. Gruparea pe care o conducea a fost implicată în nenumărate activităţi infracţionale cu violenţă, care au dus la rănirea gravă a unor persoane. Controlau activităţile de prostituţie în care erau implicate şi tinere minore. De asemenea, erau cunoscuţi pentru faptul că solicitau cu forţa taxă de protecţie.

Inamicii principali erau o altă grupare, formată în special din persoane de etnie romă. Timp de aproape 10 ani, Alba Iulia a fost scena unor veritabile ”bătălii” între aceste grupări infracţionale. Poliţiştii deschideau dosare pentru tentative de omor, tâlhării, răpiri, proxenetism, trafic de minori şi alte infracţiuni cu violenţă. Se făceau arestări, dar violenţele reizbucneau după ce interlopii reveneau în stradă. Dominaţia lui Pricu asupra lumii interlope locale a durat până în 2004, când a fugit din ţară, conştient că urma să fie arestat. A fost reţinut în Spania şi returnat în România. Era acuzat de tâlhărie şi lipsire de libertate după ce, împreună cu alţi ”tovarăşi”, a dus o tânără minoră pe malul râului Mureş, unde aceasta a fost agresată şi lăsată dezbrăcată.

Raul Rus nu a mai ieşit din închisoare pentru că, între timp, a fost condamnat la aproape 8 ani după gratii pentru infracţiuni de mare violenţă. A fost eliberat condiţionat în 2008, cu un rest de pedeapsă de 1.027 de zile. Revenit acasă, Pricu şi-a reluat activităţile infracţionale. A ajutat ilegal un fost coleg de celulă de la Aiud să fie eliberat mai repede, fiind trimis în judecată, în 2011, de procurori DNA pentru complicitate la dare de mită la un funcţionar de penitenciare. În 2014 a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare.

Citiți și:  [VIDEO] Se ridică țara: Jos Iohannis! Jos cu Arafat! Vrem LIBERTATE!

PROSTITATE PENTRU VIP-URI

Tot în perioada 2008 – 2010 a aderat la o nouă grupare în care se ocupa de proxenetism şi trafic de persoane. În 2010, Pricu, însă, a apucat să fugă din nou, înainte de descinderile care s-au finalizat cu arestarea a peste 10 persoane. De data aceasta, deşi era urmărit la nivel european şi internaţional, nu a fost găsit de autorităţi timp de 7 ani. S-a întors singur în ţară după ce a fost condamnat definitiv la 5 ani şi 6 luni închisoare. El a postat pe o reţea de socializare că este „sătul” să tot fugă şi să nu fie prins şi, în consecinţă, a anunţat că se întoarce în ţară.

„Sunt sătul să tot fug şi voi să nu mă găsiţi… Aşa că m-am hotărât să vin acasă (…). Să ştie lumea că vin acasă, nu să văd la ştiri că am fost prins (…). Dreptatea nu mi-o dă nimeni, mi-o fac eu!”, a scris Raul Rus pe pagina sa de Facebook, unde, de-a lungul timpului, a postat fotografii cu el prin diverse ţări. În primăvara anului trecut, Pricu a fost eliberat condiţionat din închisoare.

135 de vizualizări

Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

LASA UN COMENTARIU