Cine este criminalul Elenei, escorta ucisă cu cruzime în Italia

Elena Şerban, o tânără de 31 de ani, a fost găsită duminică, 18 aprilie, moartă în baia unui apartament din Aosta, în nordul Italiei. Anchetatorii spun că ucigaşul i-a tăiat gâtul şi a lăsat-o să agonizeze, apoi s-a făcut nevăzut

Între timp, principalul suspect a fost prins, anunţă presa italiană. Un italian în vârstă de 36 de ani, Gabriel Falloni, rezident în Valle d’Aosta, este acuzat că a ucis-o pe tânăra româncă.

Falloni apare în imaginile camerei de supraveghere din blocul în care locuia Elena. El a intrat şi a ieşit după câteva ore din imobil în ziua în care românca a fost ucisă. Totodată, anchetatorii au descoperit că cei doi vorbiseră în zilele dinaintea crimei la telefon şi pe reţelele sociale. Pe de altă parte, au fost găsite o serie de dovezi care indică faptul că Gabriel Falloni este cel care a ucis-o pe Elena Şerban.

Gabriel Falloni a fost acuzat că a abuzat mai multe femei în trecut. FOTO Aosta Cronaca

Falloni are antecedente penale, notează Aosta Cronaca. În 2012 a fost acuzat de două prostituate din Roma că le-a sechestrat, violat şi bătut. Un an mai târziu, el a fost acuzat de o tânără din Sassari de tentativă de viol. Ulterior, Gabriel Falloni a fost arestat de carabinierii din Sassari tot pentru o tentativă de viol asupra altei tinere şi a fost condamnat la patru ani de închisoare.

Ce s-a întâmplat
Elena Şerban locuia într-un apartament la parterul unui bloc din Aosta şi se mutase abia de trei săptămâni. Până atunci, tânăra locuise cu mama şi cu sora ei la Lucca, în Toscana. De altfel, sora ei a fost cea care a i-a alertat pe poliţişti, după ce Elena nu i-a mai răspuns la telefon şi la mesaje. Pompierii au forţat o fereastră pentru a intra în casă şi au descoperit-o pe tânără într-o baltă de sânge, în baie, notează La Repubblica.

Anchetatorii nu au reuşit să afle informaţii importante de la vecinii fetei. Aceştia nu o cunoşteau şi nu au auzit niciun zgomot suspect din locuinţa tinerei, ceea ce infirmă varianta unei lupte între victimă şi atacator. Medicul legist a exclus faptul că Elena ar fi încercat măcar să se opună, iar poliţiştii cred că tânăra îl cunoştea pe ucigaş şi că i-a deschis uşa fără să se teamă că ar putea fi atacat

Sursa: comisarul.ro

306 vizualizări

Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:

LASA UN COMENTARIU