fbpx
Filme Online Subtitrate

Chefi la cuțite 2023, sezonul 12. Un sportiv de performanță își spune povestea uimitoare în fața juraților

Un sportiv de performanță vine la Chefi la cuțite 2023, sezonul 12 

Unul dintre concurenții care pășește în acest weekend în platoul „Chefi la cuțite”, sezonul 12, este Alexandru Bunea, sportiv de performanță și totodată bucătar. Despre cum îmbină sportul cu bucătăria Alexandru a vorbit la întâlnirea cu jurații, cărora le-a dezvăluit povestea sa de viață inspirațională, potrivit a1.ro.

Campion național la powerlifting, el a descoperit pasiunea pentru gătit în același timp cu cea pentru sportul ridicărilor de greutăți, după o perioadă neagră în viața sa. 

 „Când aveam 14 ani, părinții mei au divorțat, iar eu am început atunci să lipsesc de la școală. Ulterior, am renunțat la studii și am intrat în niște anturaje dubioase. Dar până să fiu arestat pentru trafic de droguri nu am realizat cu adevărat că o luasem pe o pantă greșită. Am scăpat cu o suspendare, dar acela a fost momentul în care m-am hotărât să-mi schimb viața”, a mărturisit Alexandru, pe care sportul, dar și descoperirea meseriei de bucătar l-au ajutat să se reinventeze, găsindu-și un nou drum care i-a adus multe satisfacții. 

Întreaga poveste telespectatorii o vor afla în acest weekend, la Chefi la cuțite, când Alexandru va găti în bucătăria show-ului culinar, cu speranța că preparatul său îl va propulsa în etapa următoare a competiției.

chefi-la-cutite-12_alexandru-bunea-3Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

Chefi la cuțite 2023, sezonul 12 – Program de difuzare 

Cele 5 ediții ale premierei maraton Chefi la cuțite vor fi difuzate sâmbătă și duminică, 2 și 3 septembrie, de la 20:00, și luni, marți și miercuri, 4, 5 și 6 septembrie, de la 20:30, ulterior emisiunea având câte 4 ediții săptămânale. 

Excepție vor face edițiile ce urmează imediat premierei maraton, programate sâmbătă și duminică, 9 și 10 septembrie, de la 20:00, și luni și miercuri, 11 și 13 septembrie, de la 20:30, în următoarele săptămâni show-ul culinar fiind difuzat în fiecare duminică, luni, marți și miercuri. 

1693408790 975 Chefi la cutite 2023 sezonul 12 Un sportiv de performanta

Sursa Foto: Antena 1

Citește și:

follow us on google news

Intră pe canalul de Telegram!

78 782089 telegram logo navigator universal a3 80gsm white printer

Articole conexe

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Aceste informații pot fi utile și altor persoane.