Ce simţi când mori? Vezi aici ce au relevat cercetările

Moartea a fost dintotdeauna un subiect care a stârnit curiozitatea şi, în multecazuri, a dat naştere temerilor. Cum este dincolo sau ce simţi când mori suntdoar două dintre întrebările pe care, cu siguranţă, la un moment dat, ni le punem cu toţii. Cel puţin referitor la cea de-a doua întrebare au încercat oferecâteva lămuriri oameni care au trecut prin experienţa morţii clinice.

moarte

Află, aşadar, ce simţi când mori, aşa cum rezultă din relatările persoanelor careau cunoscut această experienţă!

În 2012, mijlocaşul Fabrice Muamba, care activă la echipa engleză Bolton Wanderers, s-a prăbuşit în mijlocul terenului în timpul unui meci de fotbal. Cauzaa fost un atac de cord, care a fost urmat de dispariţia semnelor vitale şi demoartea clinică. Din fericire, Muamba a supravieţuit şi a putut povesti ceea ce s-aîntâmplat cu el în perioada în care a fost în moarte clinică. În acele momente, asimţit o ameţeală profundă, aproape ireală, şi a avut senzaţia aleargă îninteriorul corpului unei alte persoane. Senzaţia de durere lipsea, însă, cudesăvârşire.

O experienţă similară i-a fost dat trăiască şi unui farmacist din secolul al XVIII-lea în timpul unei puncţii venoase, reuşind astfel se înscrie şi el pe listacelor care, ulterior, au putut ne dea răspunsul la întrebarea “Ce simţi cândmori?”. Punctia venoasă era folosită de medicii vremii în scopul scăderii febrei. Întimp ce medicii îi luau sânge, farmacistul şi-a pierdut conştienţa şi a “văzut” olumina pură şi strălucitoare care i-a dat senzaţia se află în Răi.

Cu 15 ani în urmă, cercetătorul Sam Parnia şi echipa lui au intervievat 63 depacienţi de la Spitalul General din Southampton, care fuseseră resuscitaţi dupăun atac de cord. Doar şapte dintre ei şi-au putut aminti ce au simţit în perioadaîn care nu au fost conştienţi. Aceştia avuseseră senzaţia se află într-un spaţiude unde nu se mai puteau întoarce, simţiseră o pace profundă şi un singurpacient a relatat s-a “văzutsărind de pe un munte.

Cercetarea a continuat pe pacienţi din 15 spitale americane şi europene. Doidintre pacienţii care au fost în moarte clinică şi apoi resuscitaţi au putut darăspunsul la întrebarea “ce simţi când mori?”, povestindu-şi experienţele trăite înafară corpului. Unul dintre ei a relatat a “văzut” o femeie care stătea într-uncolţ al încăperii şi îi făcea semn vină spre ea. În momentul în care a ajunslângă ea, pacientul a privit în jos şi s-a văzut pe el însuşi înconjurat de cadre medicale care încercau -l resusciteze. Celălalt pacient care se aflase în moarteclinică povesteşte a avut senzaţia s-a înălţat la nivelul tavanului, iar de acolo privea cum o asistentă şi un doctor încercau -l readucă la viaţă.

Deşi studiile au avut în prim plan doar oameni care “au murit” în urma atacurilor de cord, este liniştitor totuşi ştii moartea nu vine însoţită de durerefizicăLumina strălucitoare, senzaţia plăcută de eliberare, de linişte, de paceinterioară de carea poate mulţi nu au avut parte în această viaţă, sentimentulpătrunderii pe un tărâm nepământean şi, ocazional, cel al părăsirii corpului suntrelatate ca fiind cele mai frecvente senzaţii în timpul unei morţi clinice. Aşadar,frica de moarte este complet nejustificată. (sursa)

VEZI SI: Oamenii sunt INGROZITI. Sunete ciudate din cer pe tot globul! – VIDEO

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *