Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NATIONALNOUTATISOCIETATESTIRI

Ce ne facem cu strainii care nu mai vor sa plece din Romania?

Străinii se înghesuie să locuiască în România, mai ales atunci când situția din țara lor este mult mai precară decât la noi. Mai mulți cetățeni de naționalitate străină s-au prezentat la Biroului pentru Imigrări Buzău, unde s-a constatat că locuiesc ilegal în România, fiind sancționați pe loc cu amendă contravețională.

Astfel, la ghişeul Biroului pentru Imigrări Buzău s-a prezentat o moldoveanca, în vârstă de 31 de ani, care se afla în şedere ilegală din luna octombrie 2008. În urma verificărilor s-a constatat că aceasta a intrat în România în scop de vizită, la data de 24 octombrie 2008, iar, la expirarea vizei, nu a părăsit ţara voluntar şi nici nu s-a prezentat pentru reglementarea dreptului de şedere.

De asemenea, s-a constatat că străina este mama a doi copii minori aflaţi în întreţinerea sa, în urma relaţiei de parteneriat pe care o are cu un cetăţean român, pe teritoriul României.

Întrucât este interzisă îndepărtarea de pe teritoriul României, în astfel de situaţii, cetăţeana din Republica Moldova  a fost sancţionată contravenţional cu avertisment, conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată şi a fost îndrumată pentru a depune documentele necesare obţinerii permisului de şedere.

Un alt străin a fost depistat cu şedere ilegală, respectiv un cetăţean egiptean în vârstă de 40 de ani care locuia fără forme legale în România, din luna februarie 2013. Cel în cauză a beneficiat de prelungirea dreptului de şedere temporară, în calitate de membru de familie al unui cetăţean român, fiind tatăl unui copil minor, iar la expirarea dreptului de şedere, nu a efectuat niciun demers necesar prelungirii şederii în România şi nici nu a ieşit din ţară.

Străinul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 800 de lei, în conformitate cu O.U.G. nr.194/2002, republicată, privind regimul străinilor în România. Totodată, bărbatul a fost îndrumat să depună la sediul Biroului pentru Imigrări Buzău documentele necesare prelungirii dreptului de şedere în România şi obţinerii unui nou permis de şedere în calitate de membru de familie al unui cetăţean roman si în acest caz a fost interzisă îndepărtarea de pe teritoriul României.

În anul 2013 au fost constatate si aplicate 81 de sancţiuni contravenţionale, din care 55 cu amendă în cuantum de 13,500.00 lei și 26 cu avertisment scris.

Sursa: Ziua de Buzau

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

4 comentarii

  1. ironia…ii lasam sa vina sa stea, sa "cumpere" pamant romanesc ca nu-i asa..?!.. doar"Lituania e pentru lituanieni" aia-s mai destepti ca noi!

    1. DA AICI CRED CA AI DREPTATE PENTRU CA MULTI AU VENIT CU 100 DE DOLARI DUPA REVOLUTIE SI SAU APUCAT DE TOT FELUL DE SMECHERII SI AU AJUNS SA AIBA PAMINTURI HOTELURI LA NOI IN TARA SI NOI CARE AM MUNCIT O VIATA IN TARA NU AVEM NICI MINIM PENTRU A SUPRAVIETUI BATRINI MOR PE CAPETE DIN LIPSA DE MEDICAMENTE SI DE MINCARE CA NU AU BANI CU CE SA ISI CUMPERE MEDICAMENTE SI MINCARE . ASTA ESTE REALITATEA

  2. Bă nenormalilor dar ce are moldoveanca cu imigraţia, păi se află în ţara ei ce ea este mai puţină româncă decât voi. Ori la voi nu lucrează jucăria de sus.

  3. Wikipedia firme …. Poate că strategia sa cea mai neobișnuit a fost politica de zero publicitate, compania preferând să investească un procent din venituri, în deschiderea de noi magazine în loc. Acest lucru a dezvoltat ideea că Zara ar „copia moda” și ar face produse low cost.
    Zara a fost descris de Directorul de modă Daniel Piette de la Louis Vuitton ca „posibil să fie cel mai inovator și devastator retailer din lume”. CNN a catalogat Zara ca „fiind o poveste spaniolă de succes”. Toate aceste firme, mama lor de firme fara rost.

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.