Ce este Proiectul „DIANA” al NATO

Mircea Geoană a participat ieri la un eveniment în Aula Universității Politehnica București, în dublă calitate. Prima oară, să spunem așa, ca fost student al Facultății de Mecanică din cadrul universității şi apoi, desigur, ca secretar general adjunct al NATO. Euronews Romania a realizat un scurt interviu.

Euronews Romania: Îi spunem bună seara. Vă mulțumim foarte mult că ați acceptat acest interviu pentru Euronews România. Am văzut că v-a făcut plăcere să fiți în sală. Festivitatea se apropie de final. Aţi stat aproape până la final, până v-am răpit puțin din tmp.

Mircea Geoană: Nu, nu, stau chiar până la final. După ce terminăm interviul, mă duc înapoi să îi văd pe cei tineri. Evident, avem cu toții o emoție de amintiri din tinerețe, o școală serioasă, o școală de elită, m-am bucurat să văd atât de mulți tineri și tinere excepționali. Am vorbit puţin și cu ei și sunt absolut convins că o să facă lucruri frumoase în viață. Şi sper ca foarte mulți din tinerii din România să poate să aibă șansa să meargă la școli atât de bune.

Reporter Euronews.ro: Aici, la universitate, există un centru privind inteligența artificială. Ştiu că există și o inițiativă a NATO pentru acest domeniu. Cât de importantă este această nouă armă, să îi spunem, în contextul în care trăim astăzi?

DIANA sau Defence Innovation Accelerator of the North Atlantic
Mircea Geoană: La NATO conduc boardul de inovare al NATO, ne ocupăm de noile tehnologii, ne ocupăm de crearea unui ecosistem de inovare la nivelul țărilor NATO, din SUA și Canada până la Estonia și România și Finlanda și Suedia, două ţări foarte-foarte robuste tehnologic vorbind, alături de noi. Și atunci am lansat o inițiativă, se numește „DIANA” (Defence Innovation Accelerator of the North Atlantic – n.r.), un accelerator de inovare pentru apărare în zona Atlanticului de Nord. Şi din România….Toate țările aliate au intrat în competiție. Din România două centre au câștigat și sunt membre în acest ecosistem de inovare al NATO: Centrul de Excelență de Inteligență Artificială de la Politehnică și INCAS, Institutul de Cercetări Aerospațiale de lângă Turbo Mecanica. Sunt și alte institute de la Politehnică și din alte părți din țară și care se pot califica. Și vreau să încurajez pe toți cei care ascultă interviul nostru să se gândească dacă fac parte dintr-o astfel de unitate de elită de cercetare, să se gândească la NATO ca la o resursă. Punem împreună cercetători, universități și bani, pentru a încerca să păstrăm această supremație tehnologică a Occidentului și cred că România va avea mult de câștigat din participarea la această nouă inițiativă a NATO.

Reporter: Poate să constituie inteligența artificială un element cheie, ca un fel de avans în fața adversarilor?

Mircea Geoană: E un avans în orice. Tehnologiile, cele care revoluționează lumea și societatea, cum este inteligența artificială, cum este biotehnologia, cum sunt multe alte noi tehnologii, au o aplicație transversală. Obligația noastră la NATO este să ne uităm la partea utilă, civilă, transformatoare… inteligența artificială pentru sănătate, excepțional de importantă, lupta împotriva cancerului, probleme legate de irigații, de date, dar este și partea cealaltă a monedei, e partea de aplicație militară a inteligenței artificiale. Noi suntem foarte interesați ca inteligența artificială să fie folosită etic și moral.

………………………………….

Sursa: evz.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *