Ce au descoperit polițiștii. Pe lângă faptul că „șoferul” era beat

Șoferul de 23 de ani – de etnie tiganească – care a produs accidentul spectaculos de vineri după-amiază de pe str. Bazalt din Buzău era beat criță și n-avea nici permis.

După ce polițiștii ajunși la fața locului au citit pe afișajul aparatul etilotest o concentrație de 0,50mg/l alcool pur în aerul expirat, cei de la birou nu l-au găsit pe tânărul conducător auto pe lista celor care au permis de conducere.

Ambele fapte, conducerea fără permis, dar și cea sub influența băuturilor alcoolice sunt prevăzute în codul penal cu închisoare de la unu la cinci ani.

Tânărul infractor va primi o condamnare doar cu suspendare, însă riscă – după ce va ieși din spital – să stea în arestul poliției fie doar o seară (reținere), fie 30 – în caz că judecătorii vor încuviința arestul preventiv.

Tânărul tigan circula cu viteză pe strada Bazalt, a lovit o mașină pe dreapta, a ricoșat în stânga și – după impactul cu bordura – a zburat cu BMW-ul prin aer. A rupt gardul casei familiei Bucătaru și a aterizat pe plafon.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.