Cazul care zguduie Ministerul de Interne. Trimis la moarte din cauza unor incompetenți din Poliție

Erori majore și deficiențe cu care se confruntă polițiștii în misiune au condus la tragica moarte a agentului Cristian Amariei, ucis de urmăritul internațional Marcel Lepa. Surse din Poliția Română au dezvăluit, pentru EVZ, că în ziua în care omul legii a fost împușcat, în localitatea Izvin se afl au doi ofițeri de la Serviciul Urmăriri din IPJ Timiș, unul fără a avea pistolul la el, și cei doi agenți de la Poliția Rurală, chemați în ajutor ca să îl „salte” pe infractor. Informațiile insufi ciente și o acțiune „de manual” organizată eronat au condus la această tragedie. Așteptăm lămuriri de la șeful IGPR, chestorul Ioan Buda, referitoare la ancheta declanșată la IPJ Timiș.

Polițistul Cristian Amariei a murit în împrejurări care fac obiectul unei anchete a conducerii Poliției Române la nivelul IPJ Timiș. Până la finalizarea cercetărilor, însă, polițiști cu vechi state de plată în MAI au explicat că intervenția de la Izvin, în urma căreia și-a pierdut viața agentul, nu a respectat tactica de manual în cazul unui urmărit internațional. În plus, faptul că s-au tras 36 de gloanțe spre ucigaș, iar acesta doar a fost rănit, arată pregătirea deficitară a oamenilor legii care fie efectuează trageri „din an în Paști”, fie nu au parte de consilierea necesară pentru intervenții în astfel de situații. Oameni ai legii din mai multe județe au reclamat că nu au mai efectuat trageri de luni de zile. Un exemplu relevant este cel al „mascaților”, trupele de intervenție ale Poliției din Târgu Jiu, acolo unde, pe tot parcusul anului trecut nu s-au tras mai mult de cinci cartușe la antrenament. Or, așa cum susține un șef din Poliția Română, tragerile în poligon sunt obligatorii pentru toți oamenii legii care acționează în stradă sau intervin în situații speciale.

Despre incidentul tragic de la Timiș, sursele noastre spun că, duminică, doi ofițeri de la Serviciul Urmăriri de la IPJ Timiș au aflat că urmăritul internațional Marcel Lepa se ascundea într-o casă din localitatea Izvin, lângă Recaș și au hotărât să nu mai stea pe gânduri și să îl ridice. Cei doi au apelat la sprijinul colegilor de la Poliția Recaș. Au venit doi agenți, unul fiind Cristian Amariei. A urmat tragicul incident în urma căruia infractorul i-a luat prin surprindere pe polițiști. Lepa a ieșit pe o fereastră și l-a ucis pe Amariei. Polițistul, venit în spatele casei, nici nu a apucat să scoată pistolul din toc. Probabil că nici nu se gândise că infractorul era înarmat, nefiind informat că are de aface cu un ins care evadase cândva și era de o violență feroce. De aici, ancheta declanșată de conducerea Inspectoratului General al Poliției Române urmează să stabilească dacă cei doi ofițeri de la Urmăriri au raportat și li s-a dat acceptul să acționeze sau au făcut-o știind că Marcel Lepa este urmărit internațional și au vrut să îl „salte”, dintr-o inițiativă care le-ar fi adus un bonus din partea conucerii IPJ. Ori, pur și simplu li s-a ordonat să o facă, în lipsa unui plan de acțiune.

Cert este că polițiștii trebuie să urmeze anumite proceduri, în asemenea situații, susțin oamenii legii chestionați de EVZ. În plus, o acțiune de acest gen se face în baza unei aprobări și a unui plan de acțiune, pe baza informațiilor furnizate de ofițeri de la Urmăriri, de la Biroul Operațiuni Speciale sau a celor de la Serviciul de Informații și Protecție Internă (SIPI). Descoperirile făcute, ulterior, la fața locului a demonstrat că Lepa era înarmat și periculos: în mașina lui s-au găsit gloanțe și o grenadă.

În baza ultimelor informații, mai mulți polițiști, membri ai unor sindicate din MAI, ai căror lideri au generat un adevărat val de protest împotriva conducerii IGPR și a Internelor, au recunoscut că factorul emoțional a fost speculat de șefi, pe fondul morții violente a lui Cristian Amariei. Mai mult, lideri ai Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP) au transmis că vina trebuie căutată în curtea șefilor care se ocupă de organizarea acțiunilor. În cazul de la Timiș e vorba de Serviciul de Investigații Criminale și de cei împuterniciți, pe criterii îndoielnice, la șefia inspectoratului. Se reclamă de mult timp și dotarea precară cu armament învechit a polițiștilor care sunt chemați la intervenții la 112, a lipsei poligoanelor de tragere dar și a lipsei de pregătire periodică și a exercițiilor de tragere.

Deși s-au tras 36 de focuri de armă asupra sa cu un pistol Glock, aflat în dotarea unui ofițer de la Serviciul Urmăriri, Ionel Marcel Lepa nu a fost imobilizat duminică, după ce l-a împușcat mortal pe polițistul Cristian Amariei. Infractorul a țintit și a tras trei focuri spre omul legii, ucigându-l. Pe un alt coleg al acestuia l-a rănit superficial în picior. El însă a scăpat, rănit fiind, și a parcurs șapte kilometri, până în Remetea Mare, acolo unde avea să fie prins abia după 48 de ore.

Cristian Danciu, prim vicepreședintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție, a explicat pentru EVZ cum a fost posibil ca un polițist să fie ucis la datorie și, din 36 de focuri trase asupra criminalului, niciunul să nu îl rănească suficient ca să îl imobilizeze pe acesta. Danciu a explicat că, la nivelul IPJ Timiș, poligonul din incinta unității a fost desființat acum câțiva ani, astfel că oamenii legii nu au unde să se antreneze. Oricum, susține polițistul, nu își bate nimeni capul cu acest „detaliu” de ani buni, conducerile care s-au perindat la cârma instituției admițând tacit că e OK ca polițiștii să aibă trageri o dată, maxim de două ori pe an, și atunci cu „porția”.

Cristian Danciu susține că procedurile interne prevăd trageri la perioade de timp bine stabilite. „Până la mijlocul anilor 2000 trăgeam mai des, aveam patru trageri pe an. Insuficiente și acelea. Acum avem o singură tragere pe an, cu indulgență două, care trec ca examinare”, a dezvăluit omul legii. Cristian Danciu explică că „în orice țară civilizată un polițist trage, pentru antrenament, zeci de cartușe pe săptămâna, la noi se trag 3 – 5 cartușe pe an”. „În momentul în care nu ai antrenament, în situații de genul celei de la Izvin, nu poți da randament. Datorită stresului îți tremură mâna. În cazul de față s-au tras foarte multe focuri, peste 30, și nu s-a reușit, la momentul respectiv, să fie rănit infractorul de o manieră în care acesta să nu mai poată să scape”, a declarat sindicalistul.

Deficiențe și în școlile de poliție

Acesta spune și că pregătirea polițiștilor e deficitară încă din școală. Se studiază multă teorie, fără însă ca agenții să dobândească abilitățile practice de autoapărare în situații violente precum cea care s-a întâmplat duminică în județul Timiș. „În ultimii 5 ani, Ministerul a angajat foarte mulți externi, care au primit armă și au fost trimiși în teren după un curs de numai trei luni. Când un polițist care a făcut școală un an se pierde în astfel de situații, ce să așteptăm de la aceștia?”, a mai adăugat Danciu.

Sindicalistul atrage atenția și că, în privința posturilor de poliție rurală, de foarte multe ori se ajunge să fie încălcat regulamentul, iar polițiștii să facă singuri de serviciu, în perioadele în care colegii au liber. Or ei sunt cei mai expuși, iar dotările lor sunt aproape nule. În posturi sunt distribuite pistoale Carpați, vechi de 45 de ani, iar de veste antiglonț nu a auzit nimeni. În mod surpinzător, luni, după incidentul de la Izvin de duminică, în Timiș au apărut niște veste.

Pistoalele Carpați și vestele invizibile

Polițistul a mai adăugat că „90% din polițiștii de ordine publică și de la posturi au ca armă pistolul Carpați, din 1974. Doar în structurile specializate se găsesc pistoale Glock sau Cugir”.

El a adus în discuție și lipsa vestelor antiglonț. În Timiș, luni, după incidentul de la Izvin, în care a murit un polițist, au fost distribuite veste. „Sunt veste anti-înjunghiere, care până acum, se pare, au stat în magazia Inspectoratului. Veste antiglonț nu există decât la structurile specializate. De exemplu, la SIC, unde sunt 33 de oameni, există 10 – 12 veste, iar ei le împart când ies pe teren. Doar în rare cazuri ies toți odată. Cei mai expuși sunt însă polițiștii de la posturi, sau cei de la Ordine Publică, care nu au veste în dotare. Dacă are cineva vestă antioglonț la Ordine Publică, și-a cumpărat-o din banii personali”, a mai punctat prim- vicepreședintele SNAP.

Un mesaj emoționant, postat pe pagina de Facebook a MAI, suprinde starea de spirit a luptătorilor SIAS, dar și a locuitorilor din Timișoara, față de polițistul căzut la datorie, Cristian Amariei.

„La puțin timp după ce criminalul a fost prins, cei 15 luptători de la SIAS s-au strâns în jurul comandantului.

  • Băieți, vă mulțumesc frumos! Vom pleca spre casă, dar nu înainte de a merge pe la Cristi. Trebuie să-i spunem că l-am prins.

  • Merg eu să iau flori, spune lunetistul.

  • Bun! Atunci, ne vedem cu toții la capelă!

Lunetistul grupei pleacă spre Timișoara. Se oprește în Piața Badea Cârțan și merge la prima florărie care îi iese în cale.

  • Bună ziua!

  • Să trăiți! îi răspunde un tânăr de aproximativ 30 de ani . L-ați prins?

  • L-am prins! O tăcere apăsătoare se lasă între cei doi. După câteva secunde dialogul este reluat.

  • Aș vrea 50 de flori. Să fie albe, vă rog frumos!

  • Nici nu vă dădeam altă culoare. Albul reprezintă puritate și reverență. Să știți că tare om bun a fost Cristi. Vin imediat!

În timp ce acesta pregătea florile, rând pe rând cei din piață veneau către polițist.

  • Felicitări că l-ați prins pe criminal și condoleanțe pentru coleg! Să știți că și pe noi ne doare. Cu greu își putea opri polițistul lacrimile.

  • Gata! Aveți aici 100 de flori. 50 de la mine, 50 de la colega de vis-a vis.

  • Cât mă costă?

  • Să fiți sănătoși! Măcar atât să facem și noi!

Pe drumul de întoarcere către București, luptătorii de la trupele SIAS ne-au sunat și ne-au rugat să transmitem următorul mesaj:

„MULȚUMIM PENTRU FLORI, TIMIȘOARA!

CU RESPECT!”

Lipsa de comunicare

Despre lipsa de informare și comunicare între colegi vorbește și comisarul șef Doinel Malcoci, un ofițer cu vechi state în IPJ Timiș. „Sistemul e infect, e cronic, și îmi asum ceea ce spun. Munca în Poliție a ajuns să fie pe accelerație, contează rezultatele și nu viața omului. Din punctul meu de vedere marea problemă în tragedia ce s-a întâmplat duminică a fost din cauza faptului că nu s-a comunicat. Cei care trebuiau să îl rețină pe urmărit au cerut sprijinul colegilor din zonă, dar nu i-au și informat despre faptul că e vorba de un individ periculos cu multe fapte cu violență la activ etc. Polițiștii din Recaș au plecat să prindă infractorul cu pieptul gol”, a spus polițistul.

Ucigașul riscă închisoare pe viață

Pentru că a ucis un poliţist, Ionel Marcel Lepa ar putea sta toată viaţa în închisoare. Dar pentru misiunea periculoasă în care a fost trimis agentul, se caută încă vinovaţi, într-o anchetă internă a Poliţiei din Timiş. Au apărut multe întrebări, până acum fără răspuns. Una dintre acestea: de ce la o eventuală capturare a unui urmărit internaţional, considerat extrem de periculos, sunt trimişi poliţişti neasistaţi de trupele speciale? Toţi cei care au avut de organizat această misiune, iar în urma verificărilor rezultă că nu au organizat-o conform procedurii, vor fi trași la răspundere şi îşi vor asuma aceste responsabilităţi.

Complicele a chemat Salvarea ca să facă rost de calmante pentru criminalul Lepa

Complicele ucigașului Marcel Lepa, cel în casa căruia s-a ascuns infractorul, este cercetat pentru nedenunțare, faptă pentru care riscă închisoarea de la șase luni la doi ani sau amendă. Asta după ce s-a aflat că, luni noaptea, la 24 de ore după ce infractorul l-a împușcat pe polițist, el ar fi chemat o ambulanță și le-au cerut paramedicilor calmante. Mai exact, un bărbat a solicitat intervenția unei ambulanțe în Remetea Mare, la numărul 353. Este vorba despre imobilul care fusese percheziționat, luni dimineață, și din care a fost ridicat, marți, ucigașul polițistului. Complicele lui Lepa le-a spus celor din dispecerat că o tânără ar avea nevoie de ajutor, că se simțea rău. A dat ca punct de reper pentru Ambulanță un supermarket din Remetea Mare. La sosire, cei de la SAJ au fost așteptați de o femeie de 27 de ani și de un tânăr, pe strada primăriei, într-o zonă în care sursele site-ului tion. ro susțin că ar fi fost prezente trei echipaje de poliție. Cei doi tineri le-au spus cadrelor medicale că nu e nevoie să intre în casă, deoarece s-ar speria bunica lor. Au mai spus că femeia a vomitat, dar acum se simte bine și le-au cerut calmante. Cei de la ambulanță le-au explicat că nu au decât injectabile, dar tânăra a refuzat pe motiv că este însărcinată. Pe toată durata discuției, un al doilea bărbat, care avea mâna stângă în buzunar și în mâna dreaptă o sticlă, asista la discuții de la distanță. Se pare că bărbatul ar fi fost chiar Ionel Marcel Lepa, care fusese împușcat de polițiști la Izvin în brațul stâng.

Șeful Poliției Române: „Deficiențe grave”

Şeful Poliţiei Române, chestorul general Ioan Buda(foto), a recunoscut, ieri, că au existat grave deficienţe în organizarea acţiunii de prindere a urmăritului general Ionel Marcel Lepa, iar acestea ţin de Inspectoratul de Poliție al Județului Timiş, drept pentru care a ordonat o anchetă internă în instituție. Sursele EVZ arată că de când s-a declanșat ancheta planează o tensiune generală în Inspectorat, colegii nu vorbesc între ei de teama unor interpretări, iar conducerea instituției ar fi direct vizată.

„Trebuie să mergem pe două chestiuni principale. Prima parte a acţiunii, ce ţine de la modul în care au acţionat colegii noştri şi până când a fost împuşcat colegul nostru şi a doua parte – de la împuşcarea sa şi până la prinderea acestui criminal. Dacă legat de prima parte am spus că acţiunea poliţiştilor de la IPJ Timiş a fost deficitară şi defectuoasă, atunci ştiu de ce am spus asta. Am dispus o anchetă acolo, ancheta e în curs. Vă voi da toate detaliile la finalizarea anchetei”, a precizat Ioan Buda.

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *