Cazul agentului de pază călcat în picioare de TIGANI după ce a prins două pirande la furat

Magistraţii au pronunţat pedepsele în dosarul agentului de pază, bătut cu sălbăticie într-un supermarket din Deva, după ce un grup de tigani a încercat să se răzbune pe el.

Judecătoria Deva a condamnat un tânăr de etnie romă şi pe mama sa pentru bătaia cruntă aplicată unui agent de securitate din supermarketul Profi.

Darius Căldăraş (19 ani) a primit o condamnare de nouă luni de închisoare, cu suspendare, în dosarul de loviri şi alte violenţe.

Ramona Căldăraş (43 de ani) a primit cinci luni de închisoare, la care se adaugă alte 833 de zile rămase neexecutate dintr-o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni de închisoare, într-un dosar de înşelăciune. Victima, Marcel Gliga, va trebui să primească 3.000 de lei daune morale, pentru suferinţele îndurate. Sentinţa nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.

Potrivit anchetatorilor, în 12 septembrie 2019, în jurul orei 19 :30, Marcel Gliga, agent de securitate într-un supermarket Profi, din Deva, se afla în timpul programului de lucru în incinta magazinului, când a observat două tinere de etnie rromă cu vârsta cuprinsă între 13 şi 16 ani, care au intrat în magazin, deplasându-se printre rafturi. Agentul de pază le cunoştea pe acestea întrucât în urmă cu trei săptămâni, le-a prins sustrăgând produse din magazin, astfel că şi-a concentrat toată atenţia asupra lor. La un moment dat, una din fete a ieşit în grabă din magazin, gest apreciat de agent ca fiind unul dubios, motiv pentru care a urmărit-o şi a întrebat-o dacă a venit la furat, atrăgându-i totodată atenţia asupra faptului că va anunţa poliţia. Adolescenta l-a înjurat pe agent, apoi a plecat în fugă. După aproximativ o oră, în magazin şi-a făcut apariţia inculpatul

Citiți și:  Repornesc motoarele economiei și în Italia! (VIDEO)

Darius Căldăraş, însoţit de sora sa, care s-a îndreptat direct spre persoana vătămată şi căruia i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona feţei, acesta căzând la podea. Imediat, inculpatul a fugit în magazin, în spatele rafturilor, timp în care un grup de circa 10 – 15 persoane de etnie rromă au intrat în magazin, strigând şi vociferând. Marcel Gliga a reuşit să se ridice de jos şi a încercat să închidă uşa de acces în magazin, moment în care a fost lovit din nou cu pumnii în zona feţei de inculpat. A intervenit şi mama acestuia – Ramona Căldăraş, însă nu pentru aplanarea conflictului, ci pentru a-i aplica, la rândul său, lovituri persoanei vătămate, cu poşeta în zona capului, arată anchetatorii.

Citiți și:  Video şocant din timpul conflictului între clanurile tiganesti de la Murgeni. Bărbat lovit de o maşină, la câţiva metri de o autospecială care nu intervine

Conflictul a fost aplanat de un alt tânăr, de etnie romă, care l-a scos din magazin pe Darius Căldăraş. Clienţii şi angajaţii s-au speriat la vederea scenelor de groază din supermarket. Victima a avut nevoie de 8 – 9 zile de îngrijiri medicale şi a relatat ulterior că se teme pentru viaţa ei, deoarece a primit ameninţări de la tânăr şi de la apropiaţii acestuia.

Darius Căldăraş a recunoscut faptele, înregistrate de camerele video de supraveghere, însă şi-a motivat gestul prin aceea că a vrut oarecum să se răzbune pe agentul de pază pentru că s-a luat de sora lui cea mică şi că i-ar fi pulverizat cu spray lacrimogen în faţă, acuzând-o de furt. Mama sa a plecat din ţară a doua zi după agresiune.

Vezi: A treia vizită a mascaţilor. Ţiganii au spus că se vor cabla din nou, cu ajutorul unui „expert”. „Ne costă vreo 500 de euro. Face treabă bună” / VIDEO SCANDALOS

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

1.427 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile