Câțâiala s-a terminat. Iohannis a luat, in sfarsit, taurul de coarne

Orice liberal poate fi desemnat premier, dar numai eu sunt recomandat de partid să fiu desemnat, a spus Cîțu într-o capodoperă de logică înfundată și o fundătură pentru logica negocierilor PNL-PSD, pe care Cîțu le-a condus cu o singură ambiție: să-l ducă pe Iohannis în situația de a nu-l putea desemna pe Nicolae Ciucă. Imediat, Iohannis l-a chemat pe Cîțu la Cotroceni și i-a (re)comandat „Stop joc!”.

Nu era prima oară când Cîțu juca necinstit față de voința prezidențială. Îi venea greu să înțeleagă cum l-a părăsit norocul. Jumătate din anul 2021 s-a derulat întru pofta ce-a poftit-o Cîțu, șefia PNL, apoi USR și PSD l-au lăsat fără funcția de premier, iar Iohannis lucra pentru a-i goli de putere funcția de șef al liberalilor.
Dacă ar fi înțeles că președintele l-a pus în vârful PNL ca să-l poată da jos de acolo cât mai ușor după 2024, Cîțu s-ar fi cramponat mai puțin de minimele sale șanse de a fi desemnat premier, lăsând vreme de trei luni administrația țării fără guvern plenipotențiar. Dar n-ar fi cinstit din partea mea să judec negativ efortul nerealist al șefului PNL de a-și valorifica funcția proaspăt obținută. În schimb, pot judeca așa întârzierea cu care Iohannis a luat taurul de coarne.

Citiți și:  DEMISIA sau DEMITEREA dacă nu vine cu explicații. Ciucă, ULTIMATUM pentru un ministru!

Tot ceea ce a fost aiurea în criza politică s-a datorat felului în care Iohannis nu a gândit trei mutări înainte ca la șah? Jucând strictamente pas cu pas, nu devii mare maestru, desigur. Dar nu așa stau lucrurile totuși. Iohannis s-a asigurat mai întâi că PSD va rămâne fără Dragnea, pentru ca la o adică să fie posibilă colaborarea PNL-PSD. Ceea ce înseamnă că președintele a înțeles la timp faptul că, la un moment dat, USR va dori să dea noul președinte al țării. Urcarea lui Cioloș la vârful USR l-a întărit în convingerea că PNL nu trebuie să mai cheme acest partid la guvernare.
Tot ceea ce a părut a fi aiurea în criza politică s-ar fi arătat a fi destul de coerent dacă analiștii scenei noastre politice ar fi înțeles că despre prezidențialele din 2024 era vorba. Dar cine de la liberali ar avea vreo șansă să devină urmașul lui Iohannis? Cîțu? Nu are nicio șansă. Nicolae Ciucă? Iată surpriza ce pare a fi pregătită. Administrația Biden n-ar avea nimic împotrivă. Dimpotrivă. Interesele macroniste – dacă Macron va mai fi președintele Franței – par a fi fost compromise în jocul în care Dacian Cioloș a fost umilit prin desemnarea sa ca premier cu zero șanse de a forma un guvern minoritar, căci liberalii aveau ordin să nu-l susțină.
Pare-se că planul maximalist arăta așa pentru etapa post-2024: Ciucă președinte, Iohannis premier. La ora actuală, PNL nu arată că ar putea câștiga alegerile din 2024. Dacă premierul Ciucă ar reuși să facă o guvernare performantă, și PNL, și PSD ar avea de câștigat în simpatia electoratului și s-ar păstra actuala ierarhie din sondajele de opinie, cu PNL sub scorul PSD. Iar dacă noul președinte ar desemna iarăși premierul din partidul de pe locul doi, asta ar însemna reconcilierea cu USR. Și istoria s-ar putea repeta, pentru că și în 2029 vor fi alegeri prezidențiale.

Citiți și:  Dana Budeanu, atac la Drulă: CIVILII DE LA USRI PLUS 2 1/4 LUPIII, MÃÃ!

Sursa: cotidianul.ro/ Ioan Buduca

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.