Carmen Harra, previziuni sumbre: ”Perioada omenirii din următorii 10-12 ani este destul de dureroasă”

Carmen Harra arunca bomba toamnei! Psihologul spune că suntem abia la începutul crizei financiare și că lucrurile nu sunt tocmai roz nici din perspectiva pandemiei. Spre ce ne îndreptam și, mai ales, care ar fi soluțiile pentru a scăpa din cei 9 ani de dificultate care ne așteaptă, ne spune chiar vestita Carmen Harra, de peste hotare, într-un interviu exclusiv.

”Economic, până în 2025 – 2029, problemele se exacerbează, deci se ajunge la o cădere monetară globală, care va duce la înlocuirea monedelor, înlocuirea banilor de hârtie, mergem spre o monedă electronică, încercând să se salveze o situație prin altceva.

Conducătorii lumii își dau seama că problema economică este pe undeva scăpată de sub control. Dar până în 2029, în mod ciclic, dacă ne întoarcem până în 1929, când a fost colapsul mondial, cu 100 de ani în urmă, lucrurile se repetă ciclic, se repetă karmic. Asistăm la o situație similară, dar de alte proporții, din punctul meu de vedere, mult mai dramatică de data asta și mult mai gravă.

Harra: ”Perioada omenirii din următorii 10-12 ani este destul de dureroasă”
Eu am zis mereu că vin anii de virusuri. Perioada omenirii din următorii 10-12 ani este destul de dureroasă, pentru că trecem prin acest purgatoriu, trecem printr-o perioadă de mare încercare emoțională, psihologică, socială, economică, monetară, cum vreți să o numiți. Nu numai cred că o să vină mai multe valuri, dar vin alte forme, alte tulpini, alte virusuri.

Situația, din nou, din punct de vedere mondial, la nivelul sănătății este tot la fel de dureroasă. Toate aceste schimbări se vor produce, abia după aceea putem să ne considerăm că intrăm într-o eră economică mai stabilă. Era prin care noi trecem acum și în următorii ani este de zbucium, de urcușuri, coborâri, de căderi monetare. Situația este scăpată de sub control, părerea mea.

Carmen Harra: ”O să scădem substanțial din cauza acestor virusuri”
Consecințele sunt dramatice, iar inflația este fără precedent, absolut fără precedent în istoria a 100 de ani. Noi suntem, la ora actuală, vreo 7 miliarde și ceva, o să scădem substanțial din cauza acestor virusuri. Poate ajungem la 5, poate chiar la 4 miliarde, deci o scădere incredibilă a populației.

Recomandabil este să ne întoarcem la cum trăiau bunicii, străbunicii noștri, la țară. Să-și planteze, să-și facă grădini, pentru că acolo mergem, din nefericire, dată fiind situația globală economică. Astea sunt resursele cu care noi, la un moment dat, ne putem hrăni singuri”, a spus Carmen Harra într-un interviu exclusiv la Antena 3.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *