Care sunt cele două trasee pe unde ar intra Rusia în România în cazul unei invazii terestre

Generalul american în rezervă Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa și un cunoscător al regiunii Mării Negre, a realizat un raport privind posibilele scenarii ale unui război declanșat de Rusia contra puterilor NATO.

Raportul a fost întocmit de un grup de experți militari de la organizația americană CEPA, coordonat de generalul american.

Scenariul unui atac al Rusiei asupra NATO prin România nu poate fi ignorat, în condițiile în care, la mai puțin de 500 de km în linie dreaptă de țara noastră, în Peninsula Crimeea, Moscova și-a poziționat zeci de mii de trupe și echipamente militare grele, dominând Marea Neagră. În plus, din punct de vedere strategic, dacă Rusia ar ataca România, ar ține în șah Europa pe două direcții – sudul și Balcanii, dar și centrul.

Citiți și:  NATO răspunde rapid Rusiei la cererea de a-și retrage trupele din România

Cele două scenarii ale unui posibil atac terestru

Un punct strategic al NATO în țara noastră este ”Poarta Focșanilor”. Zona se întinde pe aproximativ 85 de km pătrați, în patru județe – Vrancea, Galați, Brăila și Buzău, între Râmnicu Sărat, Panciu și cursurile Prutului și Dunării.

Potrivit raportului, în acest caz, NATO nu și-ar putea aduce rapid trupele din cauza infrastructurii și a comunicațiilor precare din regiune, dar și a faptului că Rusia are influență în unele puncte de debarcare pentru trupele NATO.

Primul scenariu ar fi o operațiune amfibie de amploare, lansată în Peninsula Crimeea, unde Rusia a desfășurat forțe masive după anexarea ilegală a teritoriului. Aceste forțe pot ajunge în România pe Marea Neagră și pot debarca în zona gurilor Dunării.

Citiți și:  România, în ALERTĂ din cauza lui Putin: Klaus Iohannis a luat decizia cea mare!

Al doilea scenariu presupune ca, înainte de a intra în România,trupele rusești să treacă prin Ucraina și Republia Moldova. Ținând cont că în acest caz ar fi vorba despre pregătiri și dislocări masive de trupe, care implică timp și lipsa ”elementului-surpriză”, experții consideră că acest scenariu are puține șanse să fie pus în practică.

Reporterii Panorama.ro au realizat animații grafice cu potențialele trasee ale invaziei ruse în România.

În același timp, au analizat, în aceeași manieră grafică, traseele pe care trupele NATO din Europa de Vest le-ar putea urma pentru a veni în sprijinul României.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Un cometariu

  1. Tot aud de ”atacurile si invazia Rusiei”, dar ceea ce vad de cca 2 ani este invazia americana si a oricui a mai dorit in RO. Care s-a facut ”posta”, scuze pentru termen, dar nu gasesc unul mai adecvat, pentru toate armatele care doresc sa vina pe la noi!! Americanii provoaca, se instaureaza la granita lor, dar rusii invadeaza? Pe bune? Om fi tâmpiți sa credem? Cum este posibil in secolul in care traim, sa fim atat de dobitoci si sa ne expunem unui razboi care nu e al nostru? De ce nu ne intreaba nimeni? De ce nu se face un referendum? Nu este vorba de vietile noastre, de existenta noastra? De integritatea si suveranitatea tarii noastre? Iar devenim victime ale minciunilor si manipularilor americane? Ce nevoie avem noi de ei? Sa se duca Johannis, Aurescu, Ciuca si toate cozile de topr ca sa lupte impotriva Rusiei! Care chiar ar fi fraiera daca nu ne rade de pe suprafata pamantului. Altfel, o fac americanii inainte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.