Care sunt cele 15 MOTIVE LEGALE pentru ieșirea din localitate: Guvernul a emis REGULILE din starea de alertă


Guvernul a adoptat luni Hotărârea privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia. Începând cu data de 18.05.2020 se instituie starea de alertă pe întreg teritoriul țării pe o durată de 30 de zile. Mai este nevoie ca Parlamentul să încuviințeze măsurile.

În interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane, cu următoarele excepții:

1-deplasare în interes profesional

2-deplasare în scop umanitar

3-voluntariat

4-activități agricole

5-comercializare de produse agroalimentare

6-îngrijirea sau administrarea unei proprietăți

7-eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi

8-asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, dar și participare la programe sau proceduri medicale

9-îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilitati

10-decesul unui membru de familie

11-activități recreative sau sportive individuale desfășurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit

12-evenimente familiale

13-achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu

14–asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile persoanelor și animalelor de companie/domestice

15-asigurarea de bunuri necesare desfășurării activității profesionale

La solicitarea personalului instituțiilor abilitate cu exercitarea controlului respectării interdicției prevăzute la pct. 2, pentru justificarea deplasării în afara localității persoanele prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere cu privire la motivul deplasării, completată în prealabil.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu