“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
POLITICA

Bubuie scandalul in PNL. Acuzatii grave la varful partidului

PNL

În plină campanie electorală pentru alegerile din 27 septembrie 2020, spiritele liberale se încing în interiorul partidului și se lansează acuze dure.

Nervi și jigniri la adresa jurnaliștilor și adversarilor politici – acestea au fost coordonanatele primei conferințe de presă a liderului PNL Timiș, Nicolae Robu, din campania electorală pentru alegerile locale. După 47 de secunde a avut loc prima izbucnire nervoasa primarului, care s-a uitat în stânga sa și a strigat ”Nu mai vorbiți”. ”Îmi cer scuze, dar colegii nu înțeleg. Este pentru a doua oară în săptămâna asta când colegii mă bruiază”, a explicat Robu, care și-a ținut videoconferința de presă ca lider PNL din biroul de la Primăria Timișoara, arătându-le obrazul.

Primarul s-a plâns de ”presa, nepresă care cu asta s-a ocupat (cu atacarea sa, n.a.) și vedem că nu s-a ocupat așa din antipatie înnăscută a cuiva pentru mine, ci din interes, după principiul tonomatului”. Au urmat apoi alte atacuri la adresa jurnaliștilor numiți ”terchea berchea” sau ”nejurnaliști de terasă”, Robu devenind nervos când i s-au pus întrebări despre Timișoara și Oradea sau Cluj Napoca, care sunt date la nivel național ca exemple de administrare.

Nicolae Robu a susținut că boicotul pentru realizările sale este pus în practică chiar și acum, în guvernarea liberală.

”Toate lucrurile pe care le-am făcut nu au fost simplu de făcut, mai ales că tot timpul am avut de luptat nu numai de muncit. Pe de o parte, să fiu puternic, să suport calomniile, pe de alta parte să înfrunt atitudinile de boicot de care am avut parte și în permanență. Știți ceva? Fără să vă spun concret, deși mă abțin nu greu să nu vă spun concret, le am și astăzi. Da, le am și astăzi cu PNL la guvernare la nivel național și la nivel local. Despre asta vom vorbi altă dată, poate”,conform pressalert.ro.

Întrebat cine l-a boicotat din PNL și cu ce, Nicolae Robu a refuzat să dea explicații concrete, afirmând ”altă întrebare. Va veni vremea când vom vorbi, poate, va veni vremea, poate nu o să vină. Voi decide pe viitor, în niciun caz acum nu o să fac nicio precizare în plus față de ce am spus vizavi de acest subiect”. Afirmațiile liderului PNL Timiș vin în contextul în care în interiorul filialei se vorbește tot mai des despre schimbarea sa din funcția de președinte al filialei după alegerile locale cu Alin Nica, dacă acesta va reuși să ocupe funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș.

Bugetul.ro

 

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.