Liderii PNL se vor reuni joi dimineață la 10 într-o ședință a Biroului Politic Național pentru a decide propunerea de premier la consultările cu președintele Klaus Iohannis, au declarat pentru G4Media.ro surse liberale.
Comisarul.ro a scris deja că președintele Iohannis a decis să nu-l mai desemneze pe Cîțu premier. Cei doi au avut marți două discuții. Președintele l-a informat pe Cîțu că va trebui să facă un pas înapoi și chiar i-a oferit posibilitatea de a discuta o variantă viabilă în PNL pentru o nominalizare de premier. Cele două nume pe care le-ar fi sugerat președintele fac parte din așa-zisa grupare ardeleană: Emil Boc și Lucian Bode.
Sursa: comisarul.ro
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!