BREAKING NEWS. SOC IN LUMEA INTREAGA! PRESEDINTELE A FOST PUS SUB ACUZARE!

Camera Reprezentanților a Statelor Unite a votat pentru demiterea lui Donald Trump. Decizia finală de impeachment revine acum Senatului american, care e controlat însă de republicani, susținători ai președintelui. Trump devine cel de-al treilea președinte american din istorie care e judecat de senatori într-un proces de demitere din funcție.

Votul din Camera Reprezentanților a avut loc după o serie de dezbateri-maraton, desfășurate pe durata a peste 8 ore.

Cum s-a votat
La final, membrii Camerei și-au dat votul pe fiecare dintre cele două articole pentru care președintele a fost vizat de procedura de impeachment.

La primul articol, în care Trump e acuzat de abuz de putere, 230 de voturi au fost pentru demitere, iar 197 au fost împotrivă. La cel de-al doilea articol, în care Trump e acuzat de obstrucționarea anchetei, au fost 229 de voturi pentru și 198 împotrivă.

Pentru impeachment, în cazul Camerei Reprezentanților, era nevoie de o majoritate simplă, adică de minim 216 voturi. Rezultatul nu este însă o surpriză pentru nimeni, mai ales că această cameră inferioară a Congresului SUA este controlată de Partidul Democrat.

Reacţia lui Trump
Imediat după vot, Casa Albă a emis un comunicat, în care vorbeşte despre ”unul dintre cele mai rușinoase episoade politice din istoria țării”.

Pe Donald Trump însă, votul l-a găsit în mijlocul unui miting electoral în Michigan. El a aflat rezultatul în timp ce ținea discursul în fața simpatizanților.

”Toți republicanii au votat pentru noi. Nu am pierdut niciun vot republican”, a declarat Trump.

Apoi, președintele american a continuat pe ton critic la adresa democraților.

”Cu această demitere ilegală, neconstituțională și partizană, democrații ”stau-degeaba” își declară ura profundă și disprețul față de alegătorul american”, a mai spus Trump.

Americanii folosesc termenul impeachment pentru a descrie un proces de destituire ori un proces politic, deoarece acuzațiile aduse lui Trump sunt deocamdată unele politice. Impeachment înseamnă, de asemenea, simplă acuzare în vederea eliminării unor drepturi ori a scoaterii din funcție a unui șef de stat.

E foarte important de precizat că deocamdată nu se întâmplă nimic pentru că mai e nevoie de votul celor din Senat.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu