BREAKING NEWS! Se pregateste o MUTARE POLTICA de proporții


PSD, UDMR și Pro România își unesc forțele în Parlament pentru majorarea cu 140% a indicelui în funcție de care se calculează indemnizația de șomaj, venitul minim garantat, ajutorul pentru persoanele cu handicap și multe alte ajutoare sociale. Cu alte cuvinte, principalele ajutoare sociale cu excepția alocației de stat pentru copii se vor mări substanțial.

Dorința politică este ca majorarea să se adopte prin vot final în Parlament cât mai repede astfel încât să intre în vigoare după 15 mai, odată cu relaxarea restricțiilor impuse în epidemia de coronavirus.

Motivația celor trei partide este: De 12 ani, valoarea ISR nu s-a schimbat. Prețurile, însă, au crescut în permanență, astfel că actualele sume pe care le primesc unii beneficiari de ajutoare sociale sunt „derizorii” și îi condamnă pe aceștia la „sărăcie lucie”.

PSD, UDMR și Pro România doresc ca valoarea Indicatorului Social de Referință (ISR) să crească de la 500 la 1.200 de lei și să se modifice anual prin Hotărâre a Guvernului, în funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum prognozat.

Un proiect de lege în acest sens a fost trimis în circuit parlamentar.

În baza indicatorului social de referință (ISR) se calculează, printre altele:

-indemnizația de șomaj
-venitul minim garantat
-ajutorul pentru persoanele cu handicap
-alocația pentru susținerea familiei
-alocația de plasament pentru copii
-prima de inserție pentru absolvenții care se angajează
-subvenția de la stat pentru angajatorii care primește șomeri
-ajutorul pentru angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială
-sprijin pentru creșterea copilului, pentru persoane cu handicap
-indemnizația de hrană pentru persoane cu handicap HIV-SIDA

Sursa; stiripesurse.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu