BREAKING NEWS Cutremur din Moscova! Rusia RUPE activitățile diplomatice cu NATO

Rusia suspendă activităţile diplomatice în relaţia cu NATO, ca reacţie la expulzarea unor oficiali.

Rusia a anunţat, luni, suspendarea activităţilor Misiunii diplomatice ruse la NATO şi ale Misiunii diplomatice a Alianţei Nord-Atlantice din Moscova, după expulzarea a opt funcţionari diplomatici ruşi acuzaţi de spionaj, informează cotidianul Le Figaro, potrivit Mediafax.

Măsurile vor intra în vigoare pe 1 noiembrie şi sunt o reacţie la decizia NATO din 6 octombrie de a expulza opt funcţionari ai Misiunii diplomatice a Rusiei acuzaţi că desfăşurau activităţi de spionaj, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

„Ca reacţie la anumite măsuri luate de Alianţa Nord-Atlantică, nu mai sunt îndeplinite condiţiile de bază pentru colaborare”, a declarat Serghei Lavrov.

Practic, Rusia va suspenda pe termen nedeterminat activităţile Misiunii diplomatice de la sediul NATO din Bruxelles, precum şi cele ale Misiunii NATO din Moscova, care funcţionează în incinta Ambasadei Belgiei.

„Am decis şi încheierea activităţilor Biroului de informare al NATO”, a precizat Serghei Lavrov. NATO consideră că Biroul de informare din Moscova are rolul „îmbunătăţirii încrederii şi înţelegerii la nivel bilateral”.

…..

O ‘cârtiţă’ a ruşilor în cabinetul ministrului francez al apărării
O ‘cârtiţă’ în serviciul Rusiei a lucrat în cabinetul ministrului apărării din Franţa, a făcut cunoscut fostul director al serviciului de informaţii externe (DGSE), Bernard Bajolet.

Totul a fost prezentat într-un reportaj difuzat duminică seara pe canalul France 5, notează AFP.

‘Într-adevăr, când eram director general al securităţii externe, am adus asta la cunoştinţa…’

Întrebat despre informația în legătură cu un spion în serviciul Rusiei lucrând pentru biroul ministrului de atunci, Jean-Yves Le Drian, în prezent ministru de externe, Bernard Bajolet a afirmat în acest documentar consacrat preşedintelui rus Vladimir Putin: ‘Într-adevăr, când eram director general al securităţii externe, am adus asta la cunoştinţa’ executivului.

‘În anii precedenţi spuneam că totul s-a terminat, după Războiul Rece nu mai trebuie să ne pierdem timpul împotriva spionilor care nu mai există (…), prioritatea sunt cazurile de terorism, dar putem vedea că activităţile de spionaj nu au încetat deloc şi că mijloacele pe care le folosesc ruşii, chinezii, dar şi alţii, americanii, nu au fost niciodată atât de importante’, a adăugat el.

Aceste informaţii au fost difuzate la acea vreme de media online Mediapart, potrivit căreia un spion al GRU, serviciul rus de informaţii militare, a recrutat o ‘cârtiţă’ în cabinetul lui Jean-Yves Le Drian când era ministru al apărării sub preşedinţia lui François Hollande, notează Agerpres.

Sursa: dcnews.ro

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *