“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
INTERNATIONALSTIRI

BREAKING NEWS: Român bătut, înjunghiat şi decapitat în Spania

Bărbatul al cărui corp a fost găsit pe drumul către Cap Blanc, în Spania, a fost ucis şi este român, informează autorităţile spaniole.

nsaw

Deși primele indicii au arătat că ar putea fi vorba despre o moarte accidentală, legiştii au descoperit, în timpul autopsiei, semne clare că victima a fost bătută crunt, înjunghiată în mod repetat, apoi decapitată.

Crima ar fi avut loc acum câteva zile, iar corpul a rămas în aer liber, deci intrase deja în descompunere, lucru care a complicat examinarea inițială.

După confirmarea cauzei morții, Poliția Judiciară a Gărzii Civile s-a mobilizat pentru a finaliza investigaţiile la faţa locului şi de a clarifica circumstanțele infracțiunii.

Victima crimei a fost un bărbat identificat ca Vasile M., de 49 de ani și naționalitate românească.

Corpul său a fost descoperit de către o persoană care căuta ciuperci. Era lângă un zid , lângă drumul Cap Blanc (Ma-6014), la aproximativ 2 kilometri de s’Estanyol (Ma-6015), în municipalitatea Llucmajor .

Cadavrul avea semne de lovituri și mușcături pe față și pe gât. În primul moment, medicul legist care a examinat cadavrul nu a detectat semne de violență în corp. Primele indicii au fost că omul ar fi suferit o cădere și, după moarte, ar fi putut să fi fost muşcat de șobolani și de alte rozătoare.

Cu toate acestea, autopsia efectuată astăzi la Institutul de Medicină Legală din Palma a dus către o concluzie complet diferită. Criminalistica a descoperit semne fără echivoc că cel decedat a fost bătut sever și a fost înjunghiat de mai multe ori, fiind apoi decapitat.

Faptul că corpul era foarte aproape de un drum foarte puțin folosit a întărit ideea că românul ar fi putut fi ucis într-un alt loc și mutat acolo după moarte.

Cadavrul nu avea documente, dar pe baza amprentelor s-a reuşit identificarea. Cu această ocazie, poliţiştii au descoperit că Vasile M. a comis mai multe ilegalităţi şi avea dosar penal. Ancheta continuă pentru identificarea autorilor.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.