“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

BREAKING NEWS Rascoala care a speriat Guvernul. A dat OUG!

breaking news 1

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a scris vineri, pe Facebook, că există soluţii pe termen scurt pentru rezolvarea problemelor de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) amintind, în context, că a fost adoptată o Ordonanţă care permite utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale şi în cazul companiilor în insolvenţă.

În acest fel, va fi asigurată plata salariilor pentru următoarele trei luni, a precizat acesta.

“Astăzi am avut mai multe discuţii aplicate cu reprezentanţii sindicatului de la CEH, pentru că ne dorim să rezolvăm problemele minerilor. Totodată, la o rundă de discuţii a participat şi prim – ministrul Florin Cîţu pentru a afla care le sunt solicitările. Nu ne derobăm de responsabilitate şi ne dorim ca sănătatea minerilor să nu fie pusă în pericol şi să iasă din subteran. Avem soluţii, care să rezolve problemele pe termen scurt. Am adoptat deja Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale pentru a putea include şi companiile aflate în insolvenţă, cum este acum cazul celor de la CEH. În seara aceasta se publică în Monitorul Oficial. Facem asta pentru a putea asigura plata salariilor pentru următoarele 3 luni. În paralel, Ministerul Muncii a elaborat deja normele metodologice de aplicare ale OUG, urmând să fie aprobate la începutul săptămânii viitoare”, a scris ministrul vineri seara pe pagina sa de socializare.

Pe de altă arte, Virgil Popescu a explicat că este nevoie şi de un plan pe termen lung arătând că sunt discuţii cu Comisia Europeană pentru a continua planul de restructurare a CEH.

“Dincolo de soluţiile pe termen scurt, avem nevoie şi de un plan pe termen lung. Aşa cum am mai spus, am început deja să punem în aplicare o soluţie pentru a rezolva problemele de la CEH, dar rezultatele nu se vor vedea peste noapte. Suntem în discuţii cu cei de la Comisia Europeană pentru a continua planul de restructurare al CEH. Totodată, prin OUG nr. 200/18.11.2020 pentru modificarea OUG nr. 60/2019, aprobată prin Legea nr. 222/2019, au fost demarate deja discuţiile dintre experţi de la ministerul Energiei cu cei de la Consiliul Concurenţei, de la Fondul de Mediu, de la ANAF pentru a face reorganizarea CEH. Ca o dată procedurile realizate să putem repune CEH în circuitul economic”, a subliniat ministrul Energiei.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.