BREAKING NEWS. DOCUMENT: Informația momentului pentru ANGAJATII din România. Se da lege!


Salariații din România ar putea cere despăgubiri angajatorilor în cazul în care sunt supuși acestui tip de hărțuire. Camera Deputaților a dat azi undă verde proiectului legislativ după ce, în 2018, senatorii au respins-o.

Concret, Camera Deputaților a aprobat azi propunerea legislativă prin care angajații din România pot cere despăgubiri angajatorilor în cazul în care aceștia sunt supuși la hărțuire morală.

Pentru a putea fi pusă în aplicare, propunerea legislativă trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis pentru ca, mai apoi, să între în Monitorul Oficial.

Ce spune propunerea legislativă
În legea votată azi de către Camera Deputaților este menționat faptul că angajatorii pot fi obligați în instanță să acorde daune compensatorii și morale salariaților care au fost hărțuiți moral la locul de muncă.

În plus, salariații vor putea beneficia și de sumele necesare pentru consiliere psihologică, sume ce vor veni din partea angajatorului. În caz contrar, sancţiunea este amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei.

De asemenea, este interzisă stabilirea de către angajator, în orice formă, de reguli sau măsuri interne care să oblige, să determine sau să îndemne angajaţii la săvârşirea de acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 200.000 lei.

Angajatul victimă a hărţuirii morale la locul de muncă trebuie să dovedească elementele de fapt ale hărţuirii morale, sarcina probei revenind angajatorului, în condiţiile legii. Intenţia de a prejudicia prin acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă nu trebuie dovedită, mai prevede proiectul.

Potrivit proiectului, constituie contravenţie hărţuirea morală la locul de muncă săvârşită de către un angajat, prin lezarea drepturilor sau demnităţii unui alt angajat, şi se pedepseşte cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei.

Ce alte măsuri prevede proiectul
În proiectul de lege care urmează să fie trimis spre promulgare este specificat că toți salariații au dreptul la un loc de muncă lipsit de acte de hărțuire morală, niciun salariat nu poate fi sancționat, concediat sau discriminat ( cu privire la salarizare, formare profesională, promovare) din cauză că a fost supus sau a refuzat să fie supus hărțuirii morale la locul de muncă iar salariatul poate fi reintegreat în muncă sau poate primi, în baza unei hotărâri judecătorești, despăgubiri în cuantum egal cu echivalentul drepturilor salariale de care a fost lipsit de către angajator.

Prin ce se definește hărțuirea morală
Hărțuirea morală la locul de muncă – „orice comportament exercitat cu privire la un angajat, de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern şi/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condiţiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnităţii angajatului, prin afectarea sănătăţii sale fizice sau mentale sau prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme: a) conduită ostilă sau nedorită; b) comentarii verbale; c) acţiuni sau gesturi”.

Capital.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

99 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile