BREAKING NEWS. CARNAGIU cu 25 de MORTI și peste 50 de RANITI, după ce un tren a explodat. Unde a avut loc TRAGEDIA

Cel puţin 25 de persoane au murit şi alte 50 au fost rănite, după ce un tren a luat foc în principala gară din capitala Egiptului, Cairo, informează BBC.

Oficialii din cadrul Autorității Naționale a Căilor Ferate au declarat că incendiul a izbucnit după ce trenul a intrat într-o barieră de oțel, în gara Ramses din centrul orașului. Ca urmare a impactului, rezervorul cu combustibil al garniturii a explodat.

La fața locului a sosit imediat zeci de ambulanțe și autospeciale de pompieri.

Momentul deflagrației a fost surprins, parțial, pe una din camerele de înregistrare din zonă. Pe filmare se poate observa cu flăcări uriașe izbucnesc după impactul trenului cu bariera de oțel, în timp ce oamenii încearcă să scape cu viață.

Potrivit news.ro, în august 2017, 43 de persoane au murit şi alte 100 au fost rănite după o coliziune între două trenuri în apropiere de oraşul Alexandria.

În 2002, peste 370 de persoane au murit în urma unui incendiu care a izbucnit într-un tren supraaglomerat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *