Breaking news. Angajaţii NEVACCINATI cu test anticorpi+, se vor testa la 30 de zile – surse

Florin Cîţu se declară încrezător că legea certificatului verde va trece în Parlament.

Potrivit unor surse PSD, discuţiile despre legea privind certificatul verde la muncă vor începe luni.

Premierul interimar Florin Cîțu declară că măsura introducerii obligativităţii certificatului verde a fost cea mai non-invazivă, în contextul valului 4 al pandemiei, pentru a nu închide economia.

Potrivit unor surse, printre modificările propuse ar fi:

– Teste pentru personalul medical plătite de stat acolo unde nu sunt vaccinați

– Dacă e făcută prima doză, până la a doua angajatorul să plătească testarea

– Eliminarea prevederii potrivit căreia dacă sunt sub 50 de persoane în clădire de birouri să nu fie nevoie de certificat

-Fără certificat verde dacă persoana are test anticorpi+ test pcr negativ – o dată la 30 de zile.

„Trebuie să susținem antreprenorii și, cu siguranță vom trece aceste amendamente cât mai curând. Sunt sigur că în următoarele sesiuni ale parlamentului ele vor trece.

Cel cu certificatul verde este foarte important să treacă. Am încercat să găsim măsuri prin care să nu închidem economia. Această măsură este cea mai non-invazivă, dacă se poate spune așa ceva, în contextul acestui val patru”, a declarat Cîţu.

Sursa: antena3.ro

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *