BREAKING Lovitură pentru DNA! Udrea a primit DECIZIA Curții de Apel București!

Elena Udrea a primit decizia Curții de Apel București: Mai poate ieși din țară? DNA a cerut joi punerea fostului ministru sub control judiciar, pentru a împiedica o nouă eventuală fugă în străinătate.

Judecătorii nu au fost de acord cu cererea procurorilor DNA.

Elena Udrea rămâne, cel puțin deocamdată, cu drepturile cetățenești neîngrădite. Procurorii pot contesta însă decizia CAB.

Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri cererea DNA privind plasarea fostului ministru Elena Udrea sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, în dosarul în care aceasta a fost condamnată în primă instanţă la opt ani închisoare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de procurori.

Trebuie precizat că Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, luarea măsurii controlului judiciar faţă de fostul ministru Elena Udrea, după ce a fost condamnată în primă instanţă la 8 ani de închisoare în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

Condamnări în dosarul referendumului pentru 300 de parlamentari

Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor.

Udrea a contestat vehement decizia judecătorilor, ajungând chiar să o blesteme pe magistratul care a hotărât arestarea sa.

În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.

Ea a primit 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani, acestea au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani cu executare.

Alte condamnări: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări) – 6 ani pentru luare de mită; Victor Tarhonm (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) – 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal) – 3 ani cu suspendare pentru delapidare.

Sursa: capital.ro

LASA UN COMENTARIU