BRAEKING Iohannis, REACTIE-FULGER după anunțul făcut de Dancila că va muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim!

Președintele Klaus Iohannis a reacționat duminică la afirmațiile făcute de premierul Viorica Dăncilă despre faptul că va muta ambasada României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, atrăgând atenția asupra faptului că șefa guvernului ” demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român” și subliniind că decizia de mutare a unei reprezentanțe diplomatice nu aparține doar Guvernului.

Comunicatul integral transmis de Administrația Prezidențială:

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că, prin declarațiile susținute astăzi referitoare la mutarea Ambasadei României la Ierusalim, Prim-ministrul Viorica Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român. Din dorința de a-și revendica o decizie care nu aparține doar Guvernului României, așa cum dorește să lase impresia, Prim-ministrul Viorica Dăncilă se grăbește să facă anunțuri publice fără să existe o decizie în acest sens.

Poziția Președintelui României cu privire la acest subiect a fost exprimată cu claritate în repetate rânduri și nu va fi reluată acum.

Decizia mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim va avea loc numai după finalizarea analizei care se desfășoară în prezent și doar cu avizul tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul politicii externe și al securității naționale. Decizia finală aparține Președintelui României, care este, potrivit Constituției, titular al deciziilor de politică externă a României și reprezentant al țării noastre în plan extern.

Administrația Prezidențială nu a primit până în prezent analiza care a fost anunțată în repetate rânduri de Guvern.

Președintele Klaus Iohannis solicită, din nou, Guvernului și Prim-ministrului să manifeste responsabilitate în actul de guvernare.”

Reacția președintelui vine după ce premierul Viorica Dăncilă a anunțat duminică, într-un discurs susținut la Washington, că ea, în calitate de prim-ministru, va muta ambasada României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *