BOTNIȚA DEVINE OBLIGATORIE PE STRADĂ!

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, joi seara, că și în România am putea ajunge la situația în care vom fi obligați să purtăm masca în spațiile publice deschise, dacă numărul cazurilor înregistrate zilnic se va menține atât de ridicat.

În acest moment, purtarea măștii este obligatori în România și în aer liber, însă doar în zonele aglomerate. În anumite județe cu rate de infectare mari se discută deja obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice, în special în localitățile ce ar putea fi vizate de carantină.

În alte țări măsura a fost deja luată, din cauza creșterii accelerate a numărului de îmbolnăviri cu Covid-19.

„Clar este posibil că ajungem și la asta, nu vreau să se interpreteze și să se spună gata, Arafat a zis că de mâine mască, dar o astfel de decizie poate so fie aproape, dacă în continuare vom avea oameni care se păcălesc pe ei singuri”, a declarat Arafat la Digi24.

Covid-19 se ia cel mai ușor în spațiile închise
El a mai explicat că boala se ia cel mai ușor în spațiile închise, mai puțin aerisite sau în spațiile aglomerate mai puțin aerisite. Chiar dacă spațiul este puțin mai mare, dacă este aglomerat și nu este aerisit, boala se răspândește destul de bine, mai ales dacă oamenii nu au mască.

Citiți și:  Purtarea obligatorie a măștii este terorismul tăcut destinat supunerii psihologice

„Masca este un mijloc de a-l proteja și pe cel sănătos, dar și pentru a preveni ca cel infectat, care nu știe de multe ori că este infectat, să răspândească boala la alții. Purtarea măștii previne să facem rău altora.”

Măsurile de prevenire sunt simple
Arafat a explicat că nu este atât de complicat să ne protejăm în fața virusului, cerințele nefiind imposibil de pus în practică:

„Este o boală pentru care măsura de prevenire este atât de simplă: mască, distanțare, respectarea unor reguli de bază de igienă. Dacă toți purtăm mască acolo unde trebuie și respectăm regulile, deja reducem semnificativ răspândirea și putem să stopăm o răspândire exponențială.”

Citiți și:  Masca sanitară („botnița”) simbol al obedienței și sclaviei acceptate

Oamenii trebuie să fie reactivi la nepurtarea măștii
„Eu vă spun, astăzi dimineață, coborând în bloc, în lift, s-a deschis între etaje liftul să urce o domnișoară. Era fără mască. Am rugat-o să nu urce. Pur și simplu. Și acest lucru trebuie să-l facă oricare dintre noi. Am rugat-o să nu urce, pentru că nu avea mască. Dacă urca, cu siguranță reacția mea era să cobor eu și să aștept să iau alt lift. Asta ar fi fost reacția mea. Pentru că nu mai putem suporta acest lucru. În lift stai cu omul de la etajul 10 până la parter, deja dacă tușește, strănută sau nu poartă mască, poți să ieși de acolo infectat. Deci, nu merge”, a punctat șeful DSU.

Acesta a punctat faptul că în curând obligativitatea purtării măștii ar putea deveni obligatorie și în spațiile deschise în unele zone, dacă cifra infectărilor pe zi continuă să crească.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

241 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile