Bomba anului! Fost candidat PREZIDENTIALE, luat de DNA pentru fraude cu bani europeni!

Alexandru Cumpănașu este aproape de a și plăti pentru neadevărurile spuse, inclusiv în timpului campaniei electorale din care a fost parte, în legătură cu studiile sale. DNA a intrat pe fir într-un dosar în care Cumpănașu ar fi mințit că are studii superioare pentru a atrage fonduri europene.

Fostul candidat pentru poziția de președinte al țării, ridicat mediatic pe suferința celor două fete abuzate și cel mai probabil ucise de Gheorghe Dincă, a fost deja pus sub acuzare, după cum anunță G4 Media citând surse din justiție.

Procurorii suspectează că Alexandru Cumpănaşu ar fi minţit că are studii superioare atunci când a aplicat pentru postul de expert în cadrul proiectului ”Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local” (SIPOCA 9), implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Direcția pentru Descentralizarea Administrației Publice, în parteneriat cu SNSPA.

Cumpănașu a avut mereu un tip special de comportament în ceea ce privește studiile sale, el încercând să arate că este o persoană foarte educată și adunând diplome în acest scop. Totuși, oficial Cumpănașu se pare că nu a luat nici măcar Bacalaureatul, după cum a scris presa.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu