Bill Gates si TEORIILE CONSPIRATIEI „nebune” și „malefice”

Cofondatorul Microsoft și filantropul Bill Gates afirmă că a este uimit de volumul teoriilor conspirației, „nebune” și „malefice”, care îl privesc și care se răspândesc pe rețelele sociale în timpul pandemiei COVID-19, declarând și că ar dori să exploreze ce se află în spatele lor, relatează Reuters.

Într-un interviu acordat Reuters, Gates a vorbit de milioanele de postări online și „teorii nebunești ale conspirației” despre el și despre expertul american de vârf în boli infecțioase Anthony Fauci. „Nimeni nu ar fi prezis că eu și dr. Fauci am fi atât de proeminenți în aceste teorii cu adevărat rele”, a spus Gates. „Sunt foarte surprins de asta. Sper să dispară. ”

Gates a renunțat la funcția de președinte al Microsoft Corp în 2014 și a angajat cel puțin 1,75 miliarde de dolari pentru răspunsul global la pandemia COVID-19. Suma include asistență pentru unii producători de vaccinuri, diagnostice și tratamente potențiale, informează Mediafax.

Citiți și:  Bill Gates s-a RĂZGÂNDIT în privința PANDEMIEI!

De când a început pandemia, în urmă cu un an, milioane de conspirații s-au răspândit pe internet, alimentând dezinformarea despre coronavirus, originile sale și motivele celor care lucrează împotriva acestuia.

Acestea includ afirmații că Fauci și Gates au creat pandemia pentru a controla oamenii, că vor să profite de răspândirea virusului și că vor să folosească vaccinurile pentru a introduce microcipuri în oameni.

„Oamenii chiar cred asta?”, a întrebat Gates. „Va trebui să învățăm cu privire la acest lucru în anul următor și să înțelegem … cum se schimbă comportamentul oamenilor și cum ar fi trebuit să reducem acest lucru?”

Gates i-a lăudat pe Fauci și pe Francis Collins, șeful Institutului Național al Sănătății din SUA, ca „oameni deștepți” și „minunați” și a spus că așteaptă cu nerăbdare să-i vadă lucând eficient și spunând adevărul sub noua administrație a președintelui Joe Biden.

Citiți și:  SCANDAL INTERNAȚIONAL: PAUKER AGNÈS BUZYN PROMOVATĂ DE BILL GATES ȘI MACRON LA OMS UNDE VA BENEFICIA DE IMUNITATE TOTALĂ!

În timpul mandatului lui Donald Trump, a spus Gates, a simțit uneori că Fauci și Collins ar fi fost „singurii oameni sănătoși din guvernul SUA”.

„Sunt încântat de echipa pe care Biden a ales-o” pentru a aborda criza sănătății, a spus Gates.

Gates a spus că este, de asemenea, mulțumit că, sub Biden, Statele Unite s-au alăturat Organizației Mondiale a Sănătății.

Sursa: stiripesurse.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

LASA UN COMENTARIU