“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Biden a comis-o din nou! Gafa președintelui american face înconjurul lumii

 

img 40

Joe Biden a reușit din nou să facă o gafă care nu a scăpat netaxată. După ce și-a susținut discursul la Universitatea din Carolina de Nord, președintele american a vrut să salute pe cineva, însă a realizat că este singur pe scenă.

Încă o gafă a președintelui SUA a început să fie distribuită masiv în mediul online. Imaginile au fost surprinse la discursul pe care Joe Biden l-a susținut la Universitatea din Carolina de Nord.

La finalul discursului a fost aplaudat, iar apoi președintele american s-a întors să de-a mâna cu cine ar fi trebuit să îi fie alături. Imediat a realizat că este singur pe scenă, însă publicul era prea departe pentru a se putea scoate cumva. Joe Biden a rămas surprins pe moment și a avut nevoie de câteva secunde pentru a reacționa și a coborât de pe scenă.

Imaginile au devenit virale, iar în timp ce unii se amuză de acest incident, alții încep să își pună întrebări cu privire la sănătatea mintală a lui Joe Biden. NY Post pune gafa pe seama oboselii și a vârstei înaintate, având în vedere că politicianul tocmai susținuse un discurs de aproximativ 40 de minute.

Joe Biden pare să facă gafă după gafă
Președintele american nu este la prima abatere. În ultima perioadă, acesta pare să facă mici confuzii, care sunt taxate dur de rivalii politici. Dacă unele acțiuni ale lui Joe Biden le putem cataloga drept mici accidente, altele devin virale, așa cum a fost incidentul de la începutul anului, când președintele a jignit un reporter Fox News, crezând că are microfonul închis.

Peter Doocy este reporterul care a fost numit „un fiu de cățea prost” („stupid son of a bitch”), asta după ce l-a întrebat pe Biden dacă inflația este un factor de risc politic pentru el, relatează CNBC.

Întrebarea reporterului Fox News a venit după ce președintele SUA s-a plâns că presa este interesată doar de războiul din Ucraina. Crezând că are microfonul închis, Joe Biden s-a grăbit să de-a un răspuns sarcastic: „Nu, e un avantaj grozav. Mai multă inflație.” Apoi a adăugat: „Ce fiu de cățea prost.”

CNBC scrie că Doocy e un reporter care îl șicanează în mod regulat pe Biden în timpul evenimentelor cu presă, strigând peste alți reporteri și încercând să-l prindă pe președinte cu garda jos.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.