“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NOUTATIPOLITICA

Beijingul a rupt actul de coabitare Ponta – Basescu

Vizita premierului chinez la Bucureşti a generat un conflict deschis între preşedintele Băsescu şi premierul Ponta. Dacă nu se schimbă nimic, principalele forţe politice din România vor ajunge să reprezinte interese geopolitice incompatibile.

Forumul China – Europa Centrală şi de Est se află la a treia ediţie, iar Bucureştiul a devenit gazda acestui forum prin rotaţie. China continuă politica de cucerire economică a ţărilor din estul Europei, şuntând ostentativ instituţiile europene şi, mai ales, Comisia Europeană cu care Beijingul se află într-un continuu conflict pe marginea restricţiilor comerciale reciproce şi investigaţiilor anti-dumping. Comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht, a declarat explicit că summit-ul este îndreptat împotriva intereselor europene şi face parte dintr-o strategie de tip „divide et impera”. Cele două circulare ameninţătoare care au fost transmise de Comisia Europeană către preşedinţii ţărilor care participă la summit, pot servi drept o confirmare adiţională a seriozităţii cu care Uniunea Europeană tratează „ameninţarea chineză”.

Una dintre întrebările fundamentale care-i preocupă pe mulţi observatori ai politicii balcanice este: cum i s-a permis lui Ponta să deschidă porţile cetăţii pentru „cuceritorii” din China? Washingtonul, de obicei foarte gelos în situaţiile unei potenţiale apropieri ai aliaţilor săi faţă de China, este suspect de tăcut, spre deosebire de birocraţii europeni care nu-şi ascund mânia.

De fapt, am ajuns la îndeplinirea prognozelor publicate de Vocea Rusiei încă din 2012, prognoze cu privire la retragerea treptată a americanilor din Europa de Est, urmând ca soarta ţărilor din regiune să fie decisă în triunghiul Berlin – Moscova – Beijing. Doar nu crede cineva că Ilie Sârbu a permis aterizarea desantului economic chinez la Bucureşti fără să se asigure că nu vor exista repercusiuni din partea americană? În condiţiile retragerii americane, principalele grupări politice din România s-au orientat cum au ştiut mai bine: Băsescu a încercat să găsească un punct de echilibru pe axa Berlin-Bruxelles, iar Ponta a mers pe urmele lui Adrian Năstase, la Beijing. Spre deosebire de Năstase, care a fost „doborât din zbor” de americani, Ponta, în anumite circumstanţe, poate reuşi să se poziţioneze relativ adecvat pentru noul context geopolitic. În această situaţie devine uşor explicabilă iritarea preşedintelui Băsescu care primeşte de la europeni sprijin moral şi politic, dar niciodată financiar. După ce şi-a exprimat supărarea în public, amintindu-le eşecul Nabucco, preşedintelui i s-a reamintit datorită cui a rămas în funcţie şi i s-a sugerat discret să caute modalităţi de a sabota negocierile româno-chineze, ceea ce s-a şi materializat prin şedinţa urgentă a CSAT.

Următoarele luni vor fi interesante. Uniunea Europeană va căuta oportunităţi pentru a-l „trage de urechi” pe Ponta, la fel vor face şi acele structuri americane care nu sunt de acord cu politica de retragere a lui Barack Obama. În acelaşi timp, Beijingul va căuta opţiuni de întărire a succeselor obţinute. În funcţie de succesul sau insuccesul acestor tentative, se va contura viitorul traseu geopolitic al României.

De Valentin Mândrăşescu – Vocea Rusiei

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.