Băsescu, informații BOMBĂ în scandalul LEGII OFFSHORE: România va avea rangul de „TEAVA”

Traian Băsescu a vorbit, miercuri, în plenul Senatului, despre exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.

Fostul președinte a declarat că România nu are capacitate să consume în economia proprie gazele din Marea Neagră. Altfel, în aceste condiții, senatorul PMP spune că există trei opțiuni: „Să le vindem ca simplă materie primă ; Să nu le exploatăm, datorită condiţiilor fiscale impuse prin redevenţe şi taxe de către Statul Român ; Să le folosim în economia naţională relansând unele ramuri industriale, dar şi pentru încălzirea locuinţelor.”

Pe de altă parte, Băsescu atrage atenția că România va avea rangul de „ţeavă” prin care se va scurge materia primă către Ungaria şi Austria.

Citiți și:  Băsescu a explodat: Vor să nu supere populația, dar o duc drept la CIMITIR

Legea offshore este una extrem de controversată, liderii coaliției PSD-ALDE nepunându-se de acord asupra exploatării.

Mizele neștiute au apărut însă în presă. Ocompanie OLANDEZĂ a preluat principalele acorduri petroliere de concesiune deţinute de OMV Petrom în Marea Neagră.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile