Băsescu, în depresie după condamnarea Ioanei/Fostul președinte a izbucnit în plâns la momentul aflării veștii că fata sa cea mare ar putea merge la pușcărie.
La aflarea veștii că fiica sa cea mare a primit o condamnare cu închisoarea, Traian Băsescu a început să plângă, au dezvăluit surse politice pentru Voxbiz.ro. Se pare că fostul președinte al României ar fi picat într-o depresie cumplită și nu dorește să mai comunice cu nimeni. De altfel, acesta nu a avut nicio reacție publică după ce a aflat sentința.
Cum a reacționat Ioana Băsescu la aflarea veștii că ar putea ajunge în închisoare
Vestea că ar urma să petreacă cinci ani în pușcărie a făcut-o pe fiica cea mare a lui Traian Băsescu să reacționeze. Surprinderea a fost cu atât mai mare cu cât Ioana Băsescu se aștepta ca data de 2 martie să îi aducă o sentință favorabilă, reprezentând o achitare în acest caz. Aceasta nu s-a mai putut opri din plâns, refuzând să vorbească cu oricine altcineva în afară de sora sa, Elena.
Este în stare de șoc, nu-i vine să creadă. Era convinsă 100% că va fi achitată. Nici nu i-a trecut prin cap că va primi condamnare cu executare și mai ales cinci ani. Era convinsă că tot acest calvar se termină astăzi. De fapt, de abia a început. Numai sora ei ( n.r: Elena, mezina familiei Băsescu) a vorbit cu Ioana, atât. Acum a plecat împreună cu soțul ei (n.r: avocatul Radu Pricop) să se întâlnească mai întâi cu avocații, apoi cu tatăl său, a declarat un apropiat al familiei pentru impact.ro.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: