Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
POLITICA

Băsescu, despre acuzaţiile de corupţie la adresa Sorinei Pintea: ‘Nu o văd în această ipostază, sincer, chiar dacă e pesedistă’

swr

Traian Băsescu se declară sceptic în ceea ce priveşte acţiunea DNA în cazul Sorinei Pintea, fostul ministru al Sănătăţii. Fostul preşedinte afirmă că nu o vede pe Sorina Pintea în ipostaza de a lua şpagă.

„Mi-e greu să o văd pe doamna Pintea ca pe un om care ia șpagă. Ba înțeleg că și-ar fi manifestat nemulțumirea că era prea mică spaga. Nu o văd în această ipostază, sincer, chiar dacă e pesedistă. Cu denuntatorii ăștia m-am convins cât de mult rău pot să facă pentru a scăpa ei. Să nu vă aduc aminte dosarele de la Prahova, vedeţi achitările din dosarul lui Horia Georgescu. Aș fi prundent în ceea ce o privește pe doamna Pintea. Dacă ar fi fost vorba despre alt pesedist nu aș fi avut dubii”, a declarat Băsescu la România TV.

„Dacă este vorba de înregistrări, trebuie multă atenţie. Pot fi corecte, pot fi incorecte. Avem în istoria recenta tot felul de dosare făcute pe înregistrari trunchiate”, a mai precizat Băsescu, adăugând că nu înţelege de ce trebuie arestată preventiv o femeie.

Tribunalul București a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea. Decizia nu este definitivă. Ea este acuzată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.