“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Avocatul Poporului, Renate Weber: “Decizia de a interna e o decizie politică sau medicală?”

nou avocat popor renate weber principii comunicare

Avocatul Poporului, Renate Weber, a făcut o precizare importantă privind legea carantinei, la DC News.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a vorbit despre legea carantinei, la interviurile DC News.

Medicii nu erau de acord cu legea carantinei, care prevedea internarea obligatorie pentru 24 de ore. Plecând de la petiția medicilor, s-a aflat că internarea obligatorie se putea face printr-un ordin de ministru.

„Nu erau de acord. Ei ne sesizau mai ales pe aspectele medicale. Dar noi plecăm de la petiția lor, am văzut ce e în lege că internarea obligatorie, care e totuși o privare de libertate, se putea face nu prin lege, ci printr-un ordin de ministru”, a declarat Renate Weber la DC News.

„Din acest motiv ne-am dus la Curtea Constituțională”, a subliniat Renate Weber, subliniind că „nici până astăzi nu s-a modificat legea aceea”.

Weber: Ce-am pus noi, au făcut la câteva luni distanță

„S-a venit cu ordonanță de urgență să nu se de mai interneze. Exact ce-am pus noi, au făcut la câteva luni distanță. Însă din nou mă intreb, ordonanță de urgență să nu internezi… Păi decizia de a interna e o decizie politică sau medicală?”, a încheiat Avocatul Poporului.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.