“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
POLITICA

Avertismentul lui Rareș Bogdan: Se pregătește ceva urât, toxic, tenebros

Liderul Delegației EPP România din Parlamentul European, Rareș Bogdan, a declarat pentru plusinfo.org că este „foarte îngrijorat” din cauza inițiativelor populiste care urmăresc consolidarea progresismului, în detrimentul valorilor tradiționale susținute de familia politică din care face parte.

„Dacă acest progresism ar avea legătură cu progresul, așa cum este coafat, aș fi primul care l-ar saluta. Dar constat că se încearcă atragerea cetățenilor de partea curentului în cauză prin idei care amintesc de egalitarism, desființarea proprietății, desființarea valorilor tradiționale. Cetățenii europeni sunt împinși către un comunism global cu față umană. Nu m-ar mira să se sugereze, la un moment dat, că nici bisericile nu sunt utile, căci contravin progresului… Noi, în România, am mai trecut prin așa ceva. N-aș dori să văd ca aceste idei toxice capătă consistență și înlocuiesc fibra noastră intimă, sau mai rău, tind să excludă, să marginalizeze, să condamne atitudini care sunt la 180 de grade”.

Nu-i vom lăsa pe cetățenii europeni să cadă pradă unor idei care nu au legătură cu omul, ci cu frustrările, ambiția, dorința de putere

Rugat să dea exemple de inițiative condamnabile, eurodeputatul a răspuns: „Sunt câteva zeci deja, și toate fac parte dintr-un război subtil, cu miză lungă. Le transmit pionierilor progresismului doar atât: Știm, suntem atenți, nu dormim!”. Întrebat ce înseamnă acest „nu dormim”, Rareș Bogdan a explicat: „EPP a dus greul pandemiei, a găsit soluții la niște provocări cumplite prin care trece acest continent. Nu au fost perfecte, căci nimeni nu s-a așteptat să vină peste noi așa ceva, nimeni nu a fost pregătit, a trebuit ca uneori să fie luate măsuri rapid, fără o analiză profundă, de durată, dar dacă s-ar fi așteptat până la o analiză, ar fi suferit mult mai mulți oameni. Însă mereu să caută soluții, cu bună-credință, cetățenii scriu, semnalează, noi interpelăm Comisia Europeană, Consiliul UE se întrunește de câte ori este cazul… vreau să vă spun că mobilizarea Popularilor Europeni este maximă. Și cu toate astea, cu toate că nimeni, dar nimeni nu are niciun moment de relaxare, și asta de mai mult de un an de zile, nu moțăim de oboseală. Observăm că se pregătește ceva urât, toxic, tenebros. Dar nu avem de gând să depunem armele. Nu-i vom lăsa pe cetățenii europeni să cadă pradă unor idei care șubrezesc eurosistemul pentru agende personale/de grup care nu au legătură cu omul, ci cu frustrările, ambiția, dorința de putere”.

Sursa: comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.