Avertismentul lui Rafila: Un mare PERICOL stă la pândă! News alert naţional


Președintele Societății Române de Microbiologie şi totodată reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a abordat recent un subiect care trezeşte fiori autorităţilor.

În contextul pandemiei de coronavirus, un alt mare pericol pândeşte la graniţele ţării. Este vorba bolile infecţioase care ameninţă să facă ravagii în România în lipsa vaccinării.

Despre acest subiect, Alexandru Rafila a vorbit pe larg într-o intervenţie la DC News, unde s-a punctat că situaţia ar putea fi rezolvată prin adoptarea în Parlament şi promulgarea de către Klaus Iohannis a Legii vaccinării.

„Difteria este la graniţele României. S-au înregistrat cazuri în Ucraina, iar acest lucru trebuie foarte clar ştiut, pentru că difteria, la o populaţie care nu este protejată, mai ales la populaţia infantilă, este o boală care poate produce ravagii.

În concluzie, Legea vaccinării este absolut necesară. A stat prea mult timp în Parlament fără să existe o decizie finală.

În momentul de faţă, ea a fost aprobată de Senatul României, a fost adoptată de Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor.

Şi e momentul ca ea să fie adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, astfel încât să poată fi promulgată de către preşedintele României în cel mai scurt timp pentru rezolvarea problemelor de sănătate care afectează mai ales tânăra generaţie”, a declarat Rafila.

Sursa: evz.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

477 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile