Avertisment pentru toți pensionarii! Cine va primi cu peste 500 de lei mai puțin

Avertisment pentru toți pensionarii! PNL anunță un final tragic în urma efectelor Ordonanței 114. Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al partidului, susține că punctul de pensie va fi afectat.

Partidul său a analizat această Ordonanţă şi a ajuns la concluzii îngrijorătoare.

Liberalul susţine că prin Ordonanţa 114 punctul de pensie va fi îngheţat: ”Dar, Ordonanţa 114 nu numai că aduce scumpiri pentru toată lumea, mai şi fură din ceea ce li se cuvenea pensionarilor sau altor categorii sociale care ar fi avut dreptul la creşterea unor indemnizaţii alocate de stat. Prin OUG114 se îngheaţă nivelul punctului de pensie de la nivelul din iulie 2018 până în septembrie 2019, deşi ar fi trebuit să crească cu 9% de la începutul anului. Practic, pentru o pensie medie de 1100 lei, PSD şi ALDE taie pensiile cu cca. 540 lei în acest an”.

Citiți și:  Se taie crunt de la pensii! Șoc total pentru milioane de pensionari

Nici sumele strânse de români la Pilonul II de pensii nu vor scăpa de efectele OUG 114: ”La această nedreptate grosolană pentru pensionarii actuali, trebuie să adăugăm crima cu premeditare a Pilonului 2 de pensii care, prin noile reglementări, practic va fi desfiinţat. Astfel, în medie, 10 mii de lei din contul fiecăruia dintre noi, adică peste 6 milioane de contribuabili de la Pilonul 2, banii noatri, banii tai se vor face sursă de venit la stat pentru infractorii Dragnea şi Vâlcov”.

”Iată cum, ceea ce face Ordonanţa 114 în economie vom plăti cu toţii. Aşa, nu se mai poate. #OpriţiOUG114, nenorociţilor din PSD şi ALDE pentru că bagă economia în faliment şi ne scumpeşte viaţa!”, a scris Ionel Dancă, pe Facebook.

Citiți și:  Dacă mai trăiesc, pensionarilor li se recalculează veniturile aferente perioadei comuniste. Cine este afectat

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

89 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile