“Autoapărare – Educație și Spirit” la Târgu Ocna – GALERIE FOTO

w1

În perioada 02-04 iunie 2014 s-a desfășurat, la Târgu Ocna, cea de a V-a ediție a Seminarului Tehnic Național “Autoapărare – Educație și Spirit”, sub patronajul Federației Române de TAEKWONDO și a Primăriei Târgu Ocna.

Seminarul, găzduit de Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare, a avut ca obiectiv general perfecţionarea procedeelor tehnice de autoapărare, transformarea lor în deprinderi și priceperi motrice, precum şi întărirea coeziunii de grup şi a relaţiilor interinstituţionale. La activitate au participat echipe din cadrul Administației Naționale a Penitenciarelor, Jandarmeriei Române, Poliției şi Statul Major al Forţelor terestre, reprezentat de un detașament de luptători din Batalionul 265 Poliție Militară. Seminarul din acest an a avut caracter internaţional prin prezenţa unei delegaţii din Croaţia.

CITESTE SI: Bugetul de achizitii al MApN, o himera?

Ca în fiecare an, militarii Batalionului 265 Poliție Militară au prezentat o serie de exerciții de specialitate prin care au reușit să pună în valoare gradul ridicat de pregătire și să demonstreze profesionalism și dăruire în executarea misiunilor de specialitate de poliție militară.

CITESTE SI: „Lacrimile eroului” – culisele celei mai emoționante fotografii

Exercițiile demonstrative și activitățile practice prezentate s-au bucurat de reala apreciere a participanților și au constituit un bun prilej de promovare în rândul celorlalte instituții din cadrul sistemului național de Apărare și a populației, atât a imaginii Forțelor Terestre cât și a militarilor din Batalionul 265 Poliție Militară.

CITESTE SI: Sinucideri si comportament deviant in armata. Raspunsul MApN: Centrul de investigatii socio-comportamentale

w2 w3 w4 w5 w6 w7 w8 w9 w10 w11 w12 w13

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile